Anunț

 

CONACUL

 

Desi bine intretinuta, casa veche, imprimata cu mii de amintiri placute, avea nevoie de renovare. Vladimir se temea, fiindca bunica-su i-a zis, cu limba de moarte, sa nu modifice casa in vreun fel. Departe de-a fi superstitios, nu i-ar fi placut sa fie bantuit de fantoma bunicului traditionalist, ofuscat pe faptul ca voia sa inlocuiasca parchetul.

Asa ca Vladimir se muncea sa gaseasca cea mai buna solutie, cautand zi si noapte acel tip de parchet care sa nu ofenseze spiritul conservator al predecesorului sau. Voia ceva cu aer batranesc, care sa-i aminteasca de verile petrecute alaturi de bunic, in biblioteca de stejar, scotocind prin mormanele de carti legate in piele. Pe de alta parte, dorea ca materialul sa fie de foarte buna calitate, ecologic si rezistent la intemperii.

Vladimir era adeptul confortului, asa ca e de la sine inteles faptul ca prefera sa se intoarca in locuinta doar cand era totul gata.

Parchet din lemn masiv, parchet stratificat, parchet pentru incalzire in pardoseala, parchet din lemn de lux, parchet masiv design, parchet industrial. Atatea tipuri de parchet, iar el nu avea habar ce sa aleaga, avea capul rasnita. 

Aici i-a venit in ajutor echipa Alma Parchet, specializata in pardoseli premium, care oferea consultanta in alegerea tipului de pardoseala, ocupandu-se totodata de livrare si montaj.

Cand a vazut oferta lor, Vladimir a stiut ca il apucase pe Dumnezeu de-un picior. Biblioteca parasita, sala de mese abandonata, dormitoarele triste, toate implorau, parca, dupa un suflu nou, dupa renastere.

Odata veniti, mesterii si-au suflecat manecile si s-au apucat de treaba; nu era usor sa inlocuiesti o suprafata mare, destul de greu accesibila, din cauza unor elemente de arhitectura atipice, specifice acelei perioade istorice. Specialistii trebuiau sa tina cont de gusturile clientului, dar si de conditiile climaterice si temperatura ambientala.

Vladimir a optat pentru parchetul masiv, autohton, romanesc, obtinut dintr-o singura bucata de lemn, de aceeasi specie. Mai precis, stejar, arborele pentru care bunicul sau a avut mereu o slabiciune.

Din punct de vedere estetic, era cea mai buna alegere, speciile de lemn fiind foarte versatile. Stejarul era renumit pentru varietatea de finisaje, dar si pentru aspectul rustic pe care il oferea, fiind foarte aproape de aspectul esentei, asa cum a fost copacul odinioara, cu noduri si diferentieri de culoare si alburn.

Mesterii au folosit tipul de montaj clasic, punand in valoare frumusetea parchetului Chevron, eternul clasic care nu se demodeaza niciodata. Acel tip de montaj, inspirat de arhitectura si amenajarile frantuzesti clasice, se obtine prin felul in care placile sunt taiate in unghi. Ideal pentru locuintele vechi, ofera acea patina veche asa de greu de obtinut, confera eleganta si continuitate.

Mesterii i-au spus ca acest parchet, pe langa faptul ca poate rezista pana la 40 de ani, poate fi reconditionat prin raschetare, de pana la 3-8 ori, in functie de adancimea raschetarii. Acele dusumele aveau sa ramana acolo mult si bine, pana se vor naste nepotii sai.

Esenta pe care a ales-o era o imbinare fericita intre vechi si nou, intre istorie si modernism. Punctul forte era faptul ca lemnul  se adapta mediului in care fusese montat. Cu alte cuvinte, nu se dilata, nu se contracta, riscand sa se umfle pe sub biblioteca, nici nu avea sa lase loc de crapaturi. Biroul bunicului, locul unde avea sa-si scrie romanele, avea sa fie reconditionat in totalitate.

Pentru podea, alesese esenta din lemn de cires, un lemn spectaculos, din cauza texturii sale matasoase, dar mai ales, datorita nuantei usor rosiatice. Ciresul, considerat insemnul elegantei, obisnuieste sa-si schimbe culoarea dupa taiere, imediat ce intra in contact cu aerul. Unii considera aceasta schimbare a culorii ceva deosebit, comparand-o cu invechirea vinurilor. Bunul gust n-avea cum sa dea vreodata gres.

Spre sfarsit, cand au ajuns la finisaje, mesterii au folosit ulei transparent, pentru a pastra aparenta lemnului natural, asa cum isi dorise clientul lor. Materialul cald, pe langa faptul ca era sanatos, oferea acea senzatie unica, de apartenta, de acasa.

Ca decorul sa fie complet, Vladimir a dorit sa aduca  o nota personala spatiului de-abia mostenit, asa ca a comandat si o masuta din stejar rustic de la Alma, personalizata, lucrata manual, slefuita cu pricepere si dragoste, care urma sa devina suport pentru serviciul sau de ceai.

Deasupra bibliotecii a agatat un portret pictat de un artist roman, reproducere iscusita dupa o poza de-a bunicului sau, din tinerete. Tabloul respectiv avea mai multe scopuri: in primul rand, il facea sa se simta mai aproape de cel plecat, pentru ca acolo isi petrecea mare parte din zi, deci avea ocazia sa-l admire si sa reflecteze referitor la viata pe care o dusese bunicul sau. 

Pe deasupra, considera acest gest o modalitate prin care-i cinstea memoria, dar mai ales, voia sa-i dea de inteles defunctului ca il considera inca, in spirit, stapanul casei.

 

Sursa imagini: superparchet. ro

Editare cu photoscape & canva.

ACEST ARTICOL A FOST SCRIS PENTRU SPRING SUPERBLOG 2021

OUTLET sau THINK OUTSIDE THE BOX

De-a lungul timpului, stilul meu vestimentar a suferit numeroase modificari, generate de experientele prin care am trecut, care m-au maturizat si transformat in persoana care sunt acum. Pentru mine, hainele nu sunt doar haine, sunt o carte de vizita, reprezentari vii ale personalitatii noastre, imaginea pe care o aratam lumii, pentru ca, oricat de superficial ar suna, haina face pe om, iar acest lucru nu se va schimba niciodata. Desi, privind dintr-un alt unghi, am putea spune ca omul face haina, pentru ca exteriorul nu face decat sa reflecte interiorul, esenta celui care poarta imbracamintea respectiva.

Inca de pe atunci, imi facusem un obicei din a colinda magazinele second-hand, pentru ca nu mi-a placut niciodata sa ma imbrac la fel ca toata lumea, nici sa fiu sclava trendurilor. Da, voiam sa fiu in pas cu moda, dar fara sa-mi pierd personalitatea pe parcurs. Voiam ca tinutele mele sa-mi reflecte temperamentul, preocuparile, sa creeze o impresie puternica, de nesters, in mintea celorlalti.

Imi aleg hainele in functie de starea sufleteasca, asa ca pot fi citita cu usurinta de cineva care este interesat sa ma cunoasca. Pentru mine, fiecare outfit are un scop precis si o poveste. De exemplu, daca vreau sa trec neobservata, adopt o tinuta sport, lejera, in culori neutre, cat mai sterse, trag hanoracul pe mine, gluga peste cap, pun baschetii in picioare si gata, sunt camuflata, pierduta in multime.

Daca ies cu prietenele in oras, chitita pe flirt, imbrac o rochie lunga, vaporoasa, in culori pastelate, folosesc accesorii pentru par, coliere, gentute cu detalii handmade, ori bluzite inflorate, primavaratice.

Contrar opiniei generale, atunci cand traversez perioade grele, ma imbrac extrem de colorat, strident, aproape violent. 

Nu folosesc gri sau negru in tinute, asa cum s-ar crede, ci combinatii disonante care ranesc ochii, cum ar fi roz cu vernil.

In perioadele de introspectie prefer negrul, pentru ca pentru ca ofera o senzatie de mister, de necunoscut. Nu vreau sa fiu citita cand traversez o asemenea perioada, nu vreau sa fiu vazuta, asa ca ma ascund in spatele unor haine de tip gothic, si pasesc incaltata in bocanci, cu o atitudine sfidatoare. Alteori, atunci cand trebuie sa impresionez pe cineva, ori imi propun sa seduc o persoana aparent inaccesibila, negrul devine arma mea principala. Simplul fapt ca port negru imi modifica radical atitudinea, ma transforma in altcineva; ori, mai bine zis, dezvaluie acea parte din mine care e rezervata doar initiatilor.

                          Eu, incercand sa fiu o doamna victoriana :)

Sunt un mic cameleon, asa c-am incercat de toate. Pot sa spun insa, fara sa gresesc, ca am avut dintotdeauna o pasiune ascunsa pentru tot ce este vechi, indiferent ca este vorba de arta si arhitectura, moda sau stil de viata; toate lucrurile prafuite, care ma transporta in vremuri demult apuse, toate sunt binevenite. Tinutele de vis, pe care le vizualizez in tot felul de colectii imaginare, sunt o combinatie intre patina istorica si stilul accesibil al zilelor noastre.

Cu timpul, vizionand foarte multe filme istorice, analizand tot felul de colectii haute-couture din aceasta sfera, am descoperit ca am un crush pentru vintage.

Si, dintre toate lucrurile frumoase care exista pe acest Pamant, atentia mea s-a indreptat spre epoca victoriana, perioada de domnie a reginei Victoria a Regatului Unit, care s-a suprapus cu o parte a Belle Époque din Franta. Acest stil, devenit foarte popular, se caracterizeaza prin prin culori puternice, lux şi strălucire, cu influenţe din stilul gotic, grecesc, neo-baroque, egiptean, dar şi oriental.

Pentru cine n-a aflat inca, regina Victoria a fost un adevarat trendsetter al vremurilor ei, o femeie vizionara care a facut revolutie in sectorul modei, fiind considerata „inventatoarea”  rochiei albe de mireasa, asociata in prezent cu ideea de puritate. Totusi, realitatea istorica ne contrazice: rochia de mireasa alba era rezervata doar  femeilor instarite din clasa superioara, fiind o culoare care se murdarea usor, deci, greu de intretinut. Pana atunci, miresele purtau cea mai buna rochie de duminica pe care o aveau; multe dintre ele erau colorate, uneori decorate cu broderie de aur si argint. Dupa nunta reginei, femeile au inceput sa considere rochia alba ca o piesa de sine statatoare, care reflecta, in ochii celorlalti, atat statutul matrimonial proaspat capatat, cat si virtutea si virginitatea miresei.

Femeile victoriene purtau rochii lungi, care le acopereau picioarele, crinolina si corset, la care se adaugau saluri de lux din dantela sau pelerine. Contrastul dintre crinolina larga si corsetul stramt era modul prin care tinerele isi puneau in evidenta talia de viespe.

Tesaturi precum satinul, matasea, catifeaua grea, au fost norma pentru generatia veche. Doamnele tinere din societate, care cautau partide bune, preferau tesaturi usoare, precum muselina decorata cu arcuri si flori, umbland in tinute concepute special pentru a atrage privirile viitorului sot. De regula, aceste rochii se purtau doar o data.

Dulapul femeii victoriene includea articole precum rochie pentru receptie, rochie pentru vizite, rochie sau costum pentru calarie, rochie pentru calatorie intr-o trasura, rochie pentru evenimente sociale, halat pentru baluri publice, halat pentru evenimente cu pranz, etc.

Una din piesele de rezistenta era vesta cu taietura lejera, confectionata din matase; se adaugau palariile cu pene si flori, manusile delicate si ochelarii de vedere falsi, cu lentilele scoase, folositi doar pentru efect. Domnisoarele purtau bonete, pieptene de broasca testoasa, bratari, brose, portofele brodate cu margele metalice, evantai din perle, panglici si coafuri extravagante.

Moda victoriana a suferit numeroase modificari de-a lungul timpului; totusi, exista cateva elemente care se pastreaza pana azi, regasite in colectiile marilor case de moda: bluze si camasi din dantela si matase, rochiile cu volane, manecile brodate, gulerul ridicat, imitatiile de corset, palariile decorate, esarfele din tull, colierul cu perle.

Designerii moderni creeaza colectii care cuprind o sumedenie de caracteristici victoriene, adaptate la vremurile noastre, fara a-si pierde insa acea nota de autenticitate. Au aparut rochiile lungi din satin, catifea si matase, mult mai usor de purtat, fiind lipsite de crinolina si fustele pline care pot fi purtate de tinere romantice, care combina astfel de fuste cu un o camasa sau un top cu croiala simpla.

Argintul vechi, culorile stralucitoare precum albastru, violet si turcoaz, completate de visina, alb, negru si galben, sunt alta mostenire a epocii victoriene. La fel ca atunci, au revenit la moda pandantivele, medalioanele si cerceii sub forma de porumbei, ingeri, serpi si inimi, gulerul inalt iubit de designeri precum Ralph Lauren si Alexander McQueen, corsetele La Pearl si D. Deacon combinate cu blugi, colectiile de rochii pretioase create de Vivienne Westwood si Christian Lacroix, sau frumoasele colectii vintage Lolita si Henrietta.

Pe vremuri, colectiile marilor case de moda nu erau accesibile omului de rand, care trebuia sa se multumeasca cu tot felul de chinezarii. 

Astazi, datorita magazinelor outlet, lucrurile s-au schimbat radical: femeile pot sa-si satisfaca setea pentru lux fara sa cheltuie o avere pe rochite si accesorii. Piata romaneasca de fashion a evoluat mult in ultimii ani, tara noastra devenind un punct de atractie pentru marii retaileri europeni. Produse de la branduri celebre, exclusiviste, la preturi mici, colectii trecute scoase la vanzare, marfa de calitate, etichete originale, toate au devenit accesibile, usor de procurat. Pasiunea pentru vintage, bine ascunsa sub rigorile lumii moderne, nu mai poate si nici nu mai trebuie sa fie reprimata. Femeile au libertatea de a vana produse din categoria outlet dama, din confortul propriei locuinte, plasand comenzile on-line.

Achizitionarea de imbracaminte, incaltaminte sau accesorii outlet a devenit o alegere inteligenta: cumperi produse de inalta calitate, certificate, la preturi apropiate de articolele fashion obisnuite.

O alegere la fel de inspirata sunt hainele second-hand, ideale pentru oamenii responsabili financiar, care sunt si simpatizanti ai conceptului de ecologie. Aceste haine, purtate doar de cateva ori sau deloc, nu mai ajung sa fie distruse, diminuand in acest fel productia de haine noi care genereaza poluare, lucru deosebit de avantajos pentru mediul inconjurator.

Daca as porni la „vanatoare” de articole deosebite, stiu unde mi-as gasi inspiratia; as incepe cu Evernisaj, sifonierul online chic & smart, cu produse unice outlet si second-hand, locul unde am descoperit cateva creatii vintage care mi-au luat ochii.

Daca esti altfel, daca-ti doresti altceva, apeleaza cu incredere la produsele second-hand unice. Daca esti originala, curajoasa, nonconformista si doresti sa descoperi noi teritorii, fara sa-ti pese de felul cum vei fi perceputa, atunci avanta-te in sectorul outlet. 

SURSE FOTO: unsplash.com, Pinterest, arhiva proprie

* Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2021

 

 

 

 

SOARE, SURAS SI SCORTISOARA

 

 

De cate ori ma gandesc la copilarie, imi apar in minte trei deserturi: gris cu lapte, lapte de pasare si orez cu lapte. 

Ciudat, nu m-am dat in vant dupa niciunul dintre ele, dar consider si acum ca bunatatile cu lapte sunt cel mai gustos mod prin care ne putem intoarce in trecut. Orezul cu lapte, desert pe care multi oameni il indragesc, este asociat in mintea mea cu doua lucruri: pe de o parte, cu verile frumoase petrecute la tara, cand mama ne servea ceva dulce dupa masa, mie si verisoarelor mele, pe de alta parte, cu inmormantarile.

Da, stiu ca suna macabru, dar este adevarat. La tara, in special in Ardeal, orezul cu lapte este nelipsit de la masa mortului, numita pomana, cand sufletele celor vii comemoreaza plecarea celui drag al lor de pe Pamant. Nu de putine ori, comemorarea seamana cu o petrecere.

Pentru cineva care nu este obisnuit, asistarea la priveghiul vecinilor, vizitarea regulata a cimitirului, participarea la funeralii, insotirea mortului pe ultimul drum, pot sa para desprinse dintr-un film horror. Pentru mine si bunica, aceste lucruri devenisera un fel de traditie.

Mureau atat de multi batrani in sat la noi, incat aproape nu trecea anotimp in care sa nu particip la vreo inmormantare. De aceea, date fiind conditiile, cred ca intelegeti ciudata mea relatie cu acest desert. Masa mortului, un fel de manifestare a abundentei, devenise o cazna pentru stomacul meu. Ciorba, sarmale, orez cu lapte, cozonac, trebuia sa fii un fel de sac fara fund, altfel nu puteai sa cuprinzi atata mancare. Odata ajunsa acasa, nu-mi mai trebuia nimic pana a doua zi, aveam cosmaruri cu oale imense, pline cu orez, care trebuiau golite.

Au trecut ani de zile pana m-am incumetat sa revin la acest desert, care-mi amintea de imbuibare si greata post-pomana. Teoretic, stiam cum se face, practic, am incercat si esuat lamentabil, in repetate randuri, dar nu m-am descurajat, fiind o fire foarte ambitioasa.

Greseala capitala a fost faptul ca foloseam oale nepotrivite, care nu faceau decat sa-mi distruga munca. Ba se lipea orezul de fund, ba se fierbea insuficient, ba dadeam laptele in foc.

Alta greseala era faptul ca nu dozam corect apa si laptele, orezul meu nu avea niciun gust, parea un fel de fiertura oarecare; nici nu avea acea aroma deosebita pe care o cautam.

Dupa ce m-am documentat, am combinat ceea ce-mi aminteam cu retetele gasite pe internet, asa ca acum pot sa va prezint reteta mea de orez cu lapte, devenita intre timp comestibila.

Pentru inceput, se pun la fiert 500 ml apa, intr-un vas adecvat, care nu lipeste ingredientele; cel mai potrivit vas pentru aceasta operatiune este oala din ceramica, dar la fel de buna este si cea din email. 

                                 sursa imagine: dajarmagazin.ro

Punem o priza de sare,  apoi, cand apa ajunge in punctul de fierbere, se adauga 250 de grame de orez Basmati. Folosesc bob rotund, niciodata alungit. Dupa aceea, lasam preparatul la foc mediu, pana orezul absoarbe toata apa. Vine randul laptelui, care se toarna incet, se amesteca, si se pandeste momentul in care este si el absorbit. Pentru a fi sigura ca nu se intampla vreun accident, pazesc oala mai ceva ca soldatul la datorie, mestecand din cand in cand.

Orezul nu se fierbe pana se zdrobeste, nici nu se tine pe aragaz pana ajunge sec, fiertura trebuie sa fie fluida, urmand a se intari cand se raceste. Eu il prefer cald, curgator, de cum e gata.

                                  sursa imagine: gatesc.ro

Pe cand ma apropii de final, adaug zahar brun, pentru indulcire, untul pentru a obtine aspectul cremos, scortisoara pentru aroma deosebita si coaja de lamaie rasa pentru miros. De obicei, dupa ce pun desertul in farfurii, presar cacao pe deasupra, pentru ca-mi place contrastul care se naste, asta pana am descoperit un secret culinar de mult ingropat.

Se pare ca dulceata facuta in casa, pusa peste orezul fierbinte, indiferent ca este de prune, caise sau cirese, reprezinta asul din maneca, echivalentul Oscarului gastronomic, ori jackpot-ul jocurilor din bucatarie. Unii bucatari folosesc mirodenii precum nucsoara si vanilie pastaie, altii combina scortisoara macinata cu anason stelat. 

Veganii prefera lapte de cocos in locul laptelui obisnuit, smantana dulce, cardamom praf si cateva cuisoare. Am gasit retete in care se introduc fructe proaspete sau uscate, ciocolata si caramel. 

Daca aveti suficienta imaginatie, puteti crea un desert regal.

Atunci cand pregatesc desertul favorit nu-mi place sa-l servesc oricum,  ci intr-un cadru cat mai frumos, care sa incante privirile. 

Prefer setul de tacamuri fine si farfuriile pentru desert Dream Flower, din colectia magazinului online Dajar: frumoase, elegante, argintii.

                               sursa imagine: dajarmagazin.ro

Orezul cu lapte, candva dusmanul meu, a devenit oaza de liniste, dulcele familiar pe care il prepar cu cea mai mare usurinta, care-mi iese de fiecare data, fara prea mare efort, un fel de reteta pentru fericire.

Daca vreti sa va intoarceti in timp, puneti oala pe foc, adaugand acolo tot ce-i place sufletului vostru. S-ar putea ca orezul cu lapte sa fie unicornul roz care va va transporta in universul copilariei, acea dimensiune confectionata din soare, suras si scortisoara.

 

 

*ACEST ARTICOL A FOST SCRIS PENTRU SPRING SUPERBLOG 2021

 

 

CASA, DULCE ACASA

                                              

Sursa 1- Case Mexi 

Sursa 2- Pinterest

Sursa 3- Pxfuel

După multă alergătură, aprobări și hârțogăraie, Gelu a primit, în sfârșit, cetățenia marțiană. S-a mutat într-una din colonii, în chirie, muncind în apropierea locuinței sale provizorii, alături de ceilalți exoplanetari. Pământul poluat, defrișat și distrus, a devenit nelocuibil.

Gelu se simțea ciudat, dezrădăcinat, decorul planetei roșii îi părea străin, ostil, neprietenos. Cât vedeai cu ochii, doar deșert, nimic altceva. Deșert, temperaturi scăzute, vegetație lipsă. Proaspătul marțian, captiv sub imensul dom planetar, tânjea după imaginea Soarelui văzut de pe Pământ, soare ce-i apărea acum rece, pipernicit, îndepărtat.

După ce a strâns suficiente credite, omul nostru a decis că este timpul să-și construiască o casă. A cumpărat teren, a trasat perimetrul, apoi a căutat un furnizor. Gelu voia să construiască rapid, la un preț convenabil, fără alergătură inutilă după materiale, folosind produse calitative, pentru că nu-și permitea cheltuieli piperate, nici alte mofturi.

Ca orice pământean abia sosit, Gelu s-a suit într-o navetă, a călătorit spre capitală, apoi a participat la festivalul STARS GALA, locul unde a descoperit platforma Casa de comenzi.

Firma pomenită livrează materiale de construcții în tot sistemul solar, acționând ca intermediar între client și furnizor; practic, clientul nu mai  plătește pentru stocări, manipulări sau transport.

Când a aflat aceste informații, Gelu a știut că-l apucase pe Dumnezeu de-un picior. Calculase mai de mult cât l-ar costa toată șandramaua, se luase cu mâinile de cap. Acum, avea nesperata șansă de a ieși mai ieftin, apelând la serviciile lor. Deocamdată, Marte nu deținea fabrici, magazine sau depozite, precum în comerțul tradițional: marfa era importată din afara planetei. Casa de comenzi rezolva tot, clienții economiseau timp și credite. Gelu s-a întors voios în colonie, a contactat echipa, apoi a fost preluat de un consultant. Acesta i-a explicat tot procesul, cap-coadă, fără să perceapă costuri suplimentare. Soluțiile oferite erau ieftine, la cel mai mic preț de pe piața solară, practice și personalizate. 

A doua zi, omul nostru a întocmit lista cu denumirile materialelor, pe care a expediat-o la adresa virtuală a firmei, urmând ca specialiștii să calculeze prețul și să-i livreze materialele. Dintr-o mișcare, fără niciun efort, adio adaosuri, costuri de transport, taxe de depozitare.

Zi după zi, Gelu a dădut indicații roboților constructori, meșterii mecanici care efectuau munca de asamblare. Fiecare etapă a construcției noii locuințe era foarte importantă pentru el. 

Dar nu orice casă se numește cămin. De aceea, Gelu recreea, pe cât posibil, în acel ținut friguros, imaginea fostei lui case făcute din cărămidă, cu acoperiș roșu.

Odată înălțați pereții, Gelu folosi tencuială decorativă structurată silicată, modelul „scoarță de copac”; pădurea bătrână prin care hoinărea când era copil, acum arsă, o amintire din mintea lui, avea același desen pe trunchiuri. Tencuiala aleasă era exact ce-i trebuia: proteja pereții exteriori și interiori, fiind rezistentă la radiația solară și îngheț-dezgheț.

Acoperișul cu țiglă ceramică Tondach solzi, pata de culoare în acel pustiu, oferea căsuței un aspect călduros și primitor. Roșul satinat, precum și tăietura semicirculară a țiglei aveau o eleganță specific terestră, pe care marțienii avizi după clădirile-dom, n-o puteau înțelege. Acoperișul avea un mare plus: proteja căsuța de condițiile meteorologice extreme întâlnite pe Marte. 

Ferestrele montate aveau și ele numeroase avantaje: vitrajul izolant a fost conceput special pentru a păstra căldura în interior, permițând soarelui să încălzească încăperile în lungile ierni marțiene, care țin câte o sută de ani. Mai mult, sticla cu înalt grad de transparență, accentuează transmisia luminoasă, minimalizând costurile iluminării artificiale.

După câteva săptămâni, Gelu se odihnea în noua sa locuință, oaza colorată atipică pierdută în deșert, admirând o imitație de natură: fototapetul cu model de frunze verzi.

Mai lipsea un singur lucru pentru a se simți ca acasă: un loc special amenajat pentru cultivarea legumelor. De aceea, apelase din nou la Casa de comenzi, cumpărând o pergolă metalică, ce urma a fi transformată în seră. Deja se vedea vopsind-o în verde, plantând semințele primite moștenire, udând roșii, castraveți, ardei, apoi alcătuind mese gustoase, bogate în substanțe nutritive, care să-i vindece rana rătăcitorului.

Anii au trecut. Devenit marțian și-n suflet, nu doar în acte, Gelu a pierdut șirul pământenilor strămutați care au vizitat sera, căutând ceva familiar. Vrând să-i ajute cu acomodarea în noua lume, Gelu a recomandat Casa de comenzi tuturor celor care se stabileau în zonele deșertice.

Între timp, echipa „Vindem Ieftin, oriunde te-ai afla” si-a extins activitatea dincolo de limitele sistemului solar; surse credibile afirmă că fondatorul acestui concept unic a devenit foarte cunoscut, participând ulterior la un holo-concurs organizat în constelația Leului.

 

 

 

*Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2021

FRANKE- BUCATARIA DE VIS

 

 

   Sursa foto- Pinterest

     

Locul in care-mi incarc bateriile, supranumit „sufletul casei”, reprezinta o imbinare fericita intre pitorescul sufrageriei lui Bilbo Baggins si tehnologia din nava capitanului Han Solo.

Pe scurt, trecutul si viitorul, unite intr-un prezent eclectic, sub forma unei bucatarii rustice englezesti: ferestre mari, vopsite in alb, pereti de culoarea piersicii, mobila maronie, podea din lemn, polite, portelanuri, tablouri, ceas spanzurat deasupra bufetului, candelabru, tot tacamul.

Da, sunt o vrajitoare moderna. Cand nimeni nu ma vede, venerez zeii agriculturii, aplecata deasupra plitei, bolborosind cuvinte neintelese, descantand bucatele abia pregatite. Aburul iese pe fereastra, ajunge in ceruri, zeii trimit ploaie, drept rasplata, oalele clocotesc. 

Iubesc elementele naturii, dar tehnologia performanta folosita de Franke electrocasnice imi face viata mult mai usoara.

                        Sursa foto: Franke, magazin online

Bucataria mea este locul magic care invita la bucurie, relaxare si reconectare, locul unde se nasc povestile. Ardeiul, ceapa, usturoiul, legate si puse la uscat, arme potrivite pentru alungarea vampirilor si varcolacilor, impodobesc peretii. Borcanase pline cu de toate, invita la descoperire; cosuletele cu fructe, asezate strategic, bune pentru gustarile dintre mese, sfarsesc, cel mai adesea, goale. 

Coltul condimentelor, ce asteapta cuminti sa fie folosite in retetele bunicii, imprastie arome indiene. Vesela este si ea vesela. Portelanul inflorat incanta privirile, stergarele din bumbac, paharele de cristal si tacamurile aurite intregesc atmosfera englezeasca.

                                    Sursa foto- Pinterest

                                              

Miroase a paine calda, proaspat scoasa din cuptor, a patrunjel tocat, ciorba si cafea macinata. Ce miros imbietor, ce pare a veni de peste tot… In jurul mesei ovale, membrii familiei, nerabdatori, tinand servete pe genunchi, se pregatesc de festin. Fiecare vrea altceva. Unii cer friptura, altii peste, mai sunt care nu vor carne deloc. 

Ce bine-mi pare ca am un AS in maneca! Ori de cate ori devin coplesita, cuptorul multicooking mostenit de la matusa Maris, o minune a tehnologiei, reuseste sa-i multumeasca pe toti. 

Cuptorul pomenit, prietenos cu natura, se curata singur, fara agenti de curatare, folosind apa transformata in abur. De aceea, m-am bucurat ca un copil cand l-am primit; sufletul meu pagan a jubilat, vazand cum tehnologia protejeaza, tot mai eficient, mediul inconjurator.

                                  Sursa foto- Electrocasnice Maris
                             

E greu sa gatesti pentru atatia oameni, in acelasi timp, cand ai doar doua maini. Din fericire, plita cu inductie Mythos detine opt zone diferite pe care se poate gati! Nu conteaza ce tip de oale folosesti, plita accepta recipiente de toate formele si marimile. S-au minunat ai mei cand au vazut cum jonglez printre cratite, activand plita prin simpla atingere; nu s-au mirat degeaba, designul high-tech si efectul 3 D par desprinse din filme science-fiction.

                              Sursa foto- Mythos, plita cu inductie     

                       

Pe vremuri, dupa ce ne faceam siesta, venea acel moment al zilei, cand cineva trebuia sa spele vasele. De obicei, cei care nu gateau, recompensau eforturile bucatarului, lustruind farfurii murdare, oale prinse, tacamuri manjite. La placinte, inainte, la razboi, inapoi: toata lumea incerca sa scape de corvoada spalarii vaselor.

Slava zeilor pentru masina de spalat vase incorporabila, piesa lipsa care a restabilit armonia in familie. Inteligenta, silentioasa, detine un program de semnalizare luminoasa, functie ce anunta incheierea programului, o usa care se deschide automat, consuma foarte putina energie, este economica si ecologica, la fel ca toate produsele inovatoare create de Franke.

                                      Sursa foto- Franke

La sfarsitul zilei, sterg vitrinele, aranjez cutiutele pictate manual, ascult muzica, apoi ard niste dafin; inchid ochii, imi pun o dorinta, imprastii fumul. Nu intru in amanunte, risc sa nu se indeplineasca, dar dorinta e legata de noile tehnologii Smart. Ssst, gata, am zis prea mult!

 

 

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021