miercuri, 30 decembrie 2020

CELE DOUA REGATE



PARTEA 1- Legamantul


Demult, intr-un alt timp, pe cand omul era totuna cu natura si cu spiritele ei diriguitoare iar cununa cerului era mai aproape de Pamant, exista un taram magnific, in care locuiau deopotriva oamenii si elfi. Ei traiau impreuna si nimeni nu dorea mai mult decat avea, oamenii si spiritele naturii erau cei mai buni prieteni, iar protejarea Mamei Pamant- cea datatoare de viata, era datoria sacra a tuturor. Iarba era mai verde decat smaraldul, apele mai limpezi decat clestarul, lumina soarelui era alba iar florile erau de o frumusete rara. Parfumul din vazduh iti taia rasuflarea iar spiritele pamantului cantau in surdina, cu glasuri mangaioase. Toate aceste spirite erau supuse regelui elf iar ca multumire primeau protectia lui. Totul a fost desavarsit pana in clipa cand un om nesabuit a ucis un cerb sacru. Lacomia oamenilor a inceput sa fie simtita in inima lor si cugetul li s-a intunecat. Nu le era de ajuns cat aveau, pentru ca jinduiau in secret sa aiba toate bogatiile elfilor. Ei au vrut sa posede si sa cucereasca, manati de o dorinta nefireasca care in final a dus la dezbinarea taramului magic. Acela a fost timpul cand oamenii si elfii s-au separat in doua regate, iar granita a fost trasata de raul Eumea. 

Dupa incheierea a numeroase conflicte sangeroase, oamenii si elfii au semnat un tratat care spunea ca ”Niciunui om nu ii este permis sa mai calce vreodata in Regatul Elfilor. Oamenii vor stapani partea de miazanoapte si vor vana numai pe taramul lor. Niciunul elf nu ii este permis sa treaca raul Eumea. 

Ei vor stapani partea de miazazi si vor proteja mai departe spiritele pamantului. Nesabuitii care incalca invoiala, de voie sau de nevoie, vor plati un pret...” Spiritele naturii s-au retras de indata de pe taramul oamenilor, ingrozite de cruzimea acestora, iar animalele s-au imputinat. Arborii care stateau pe partea cealalta a raului, cea opusa regatului elfilor, au inceput sa se plece iar coronamentul lor a devenit asemeni unei semiarcade, peste rau. Nici macar vegetatia nu dorea stapanirea oamenilor, solul devenind neroditor iar iarba putreda. Pe mari intinsuri, nu se vedea decat pamantul sterp iar soarele ardea nemilos. Regatul Oamenilor este condus de regele Mardian, care este stra-stra-stra-stra nepotul celui care a semnat tratatul in urma cu 500 de ani. Elfii numesc acest taram al oamenilor Ramadis.

Regatul Elfilor numit si Egandor, a ramas ascuns de partea cealalta a raului, in codrul urias care se intindea pana la Muntele Albastru. Nimfele, salamandrele si ondinele si-au gasit locul in paraie, lacuri si rauri iar unicornii alearga fericiti la mica distanta de palatul elfilor. Lumina in Egandor este asemanatoare unui crepuscul, iar culoarea cerului, a apelor si a ierbii este de zeci de ori mai bogata decat culorile sterse din taramul oamenilor. Regele elf Deorad are aproape 900 de ani si a trait cat sa vada toti succesorii primului rege din taramul omenesc. Oamenii nu traiesc mai mult de 100 de ani. Regele Mardian are un fiu. Regele Deorad, o fiica, bijuteria cea mai pretioasa a regatului. Timp de 500 de ani nici una din parti nu a incalcat tratatul. Cele doua regate au trait separate, indiferente la soarta regatului vecin, pana intr-o zi cand soarta a aranjat ca oamenii si elfii sa se reuneasca, chiar daca asta s-a facut dintr-o greseala.


Codrul Kazad pare ca nu are inceput si nici sfarsit. Lacurile sale apar din cand in cand ca niste pete albastre pierdute in vegetatia luxurianta. Arborii incolaciti lasa impresia unor dantelarii vegetale, atat de complicate, incat nu stii unde incepe un arbore si unde se termina altul. Poteci din piatra alba isi croiesc loc prin tufisurile verzi sau rosii, printre plantele agatatoare, ferigi si corole imense ale unor flori demult disparute din lumea oamenilor. Raul Eumea inconjoara intreg tinutul, ca un semicerc urias si are proprietati vindecatoare, iar aburul sau ascunde liziera padurii. Ceata care izvoraste din el se ridica o singura data pe an, in miezul lunii celei mai fierbinti din an. Unii spun ca raul este vrajit special ca sa ascunda taramul magic de privirile profane ale oamenilor si pentru protectia spiritelor apei care salasuiesc in el. Palatul Endorial este de o frumusete nemaiintalnita. Arhitectura sa serpuita il face sa para gravat parca in stancile uriase din apropierea muntelui. In fata lui, doua statui uriase reprezentand doi mari razboinici, il strajuiesc, una de-a stanga si cealalta de-a dreapta. Ei poarta armuri si coifuri, iar in mana dreapta o lance. Mergand pe postamentul de marmura alba, vezi in fata ochilor scarile ce duc la intrarea in palat. Scarile sunt la inceput in linie dreapta, apoi serpuiesc pana la poarta grea. Palatul are numeroase arcade, bolti, cupole albe si turnuri inalte care vor sa strapunga cerul. El este asezat pe o platforma de piatra naturala, de dimensiuni gigantice si are trei nivele, la fel ca o piramida in trepte. Sus, turnul principal scruteaza regatul impadurit. Taramul e oaza de verdeata populat de arbori uriasi, captusit cu cascade albastre. Din turnuri se poate vedea raul care curge paralel cu palatul, granita dintre taramul elfilor si cel al oamenilor. Acesta se pierde incet spre muntii din departare. Miezul padurii este teritoriul spiritelor pamantului si locuitorii Egandorului nu le tulbura decat daca au o cerinta speciala. Pasari uriase cu aripi de culoarea argintului zboara adeseori deasupra crenelurilor si scot un tipat asemanator pescarusilor din lumea oamenilor. O data pe an codrul poate fi auzit vorbind, in glasuri tainice, de cei care au urechile destul de fine sa-l auda. Caprioarele capata glas omenesc si spun vointa elementelor naturii, care se preschimba in femei si barbati cu infatisari feerice. Elfii traiesc in buna intelegere cu aceste spirite, care pot capata forma umana atunci cand sunt rugate sau la marile sarbatori numite si Elidee. Regele este batran. El a renuntat de ceva vreme sa mai hoinareasca prin codru, lasand aceasta placere fiicei sale adorate. Adana isi petrece mare parte din timp in inima padurii, admirand florile, plimbandu-se cu armasarul ei alb pe potecile nesfarsite sau scaldandu-se in rau. E rareori insotita de slujnice, singuratatea potrivindu-se ca o manusa naturii ei misterioase. 

De obicei, dupa o intreaga zi de hoinareala, regele este silit sa trimita garzile sa o caute, fiind ingrijorat de soarta ei. Adana prefera compania spiritelor pamantului mai mult decat pe cea a celor din neamul ei. Ea ii numeste ”Dun Harad” adica ”Prietenii din nevazut”. Atunci cand trebuie sa ii paraseasca, ramane de obicei in turnul mare, veghind bolta la lasarea noptii si intrebandu-se ce este dincolo de raul magic. In inima ei mereu si-a dorit sa il poate trece si sa vada cum arata lumea oamenilor. Cum sunt oare copacii, plantele, animalele, cerul, norii, vantul? Insa Deorad se incrunta de cate ori ii aude rugamintea si o avertizeaza ca lumea oamenilor nu adaposteste decat durere si dezamagire. Adana nu cunoaste durerea. Ar fi putut sti la moartea mamei sale, dar ea pierise odata cu nasterea ei. Adanc, isi doreste ca cele doua lumi sa se uneasca ca altadata, cand totul era verde si plin de veselie, nu doar partea de miazazi. Dar, ca de fiecare data, este sfatuita sa dea uitarii aceste ganduri. Deorad ii cunoaste inima dintr-o singura privire pentru ca cei doi sunt uniti de ceva care nu se poate vedea dar se poate simti: iubirea. Deorad arata ca un barbat nu mai in varsta de 35 de ani, pentru ca elfii imbatranesc foarte greu. Parul sau este alb, drept si lung pana la jumatatea spatelui iar pe frunte poarta o coroana in forma de “v”, elementele ei amintind de unduirile frunzelor si florilor. Coroana este din aur alb sclipitor si lucrata maiestrit. Poarta robe de culoare alba, incinse cu cordoane din matase, cu maneci largi presarate cu nestemate, iar pe deasupra cape din material fin. Ochii lui sunt de un albastru taios, iar sprancenele negre ii umbresc privirea, fiind foarte apropiate de ochi. Glasul lui este bland, dar ferm si nu lasa loc de nesupunere. 

Fiica sa ii seamana izbitor, atat ca infatisare, cat si ca fire. Pletele albe ii curg pe spatele mladios si se unduiesc pana aproape de genunchi. Sunt drepte asemeni unei perdele din argint scanteietor. Ele se despart in doua si sunt impletite maiestrit in crestetul capului, lasand loc coroanei argintii sa cada pe fruntea dreapta si lina. Fata ei este alba ca neaua iar ochii doua lacuri adanci, de un albastru intunecos. Gura ii este carnoasa si trandafirie, iar cand zambeste dezveleste dintii foarte albi. Privirea ei aminteste de cea a mamei sale, dar atunci cand se incrunta, sprancenele negre o fac sa para un alt Deorad. Ea nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani desi varsta reala este de 100. Pentru lumea oamenilor, este un batran, dar pentru cea a elfilor, doar un copil. Totusi, nobletea gesturilor sale si cuvintele soptite dau de inteles faptul ca te afli in fata unei fiinte vechi, in care curge puternic magia stramosilor.


PARTEA 2- Taramul Oamenilor


Pe poteca uscata de vreme se aude un cal galopand. Un barbat imbracat in negru, cu pelerina fluturand, vine grabit. Soarele a asfintit demult, iar ploaia cade nemilos de la o vreme incoace. Este aproape miezul noptii si luna argintata poleiaza palatul vechi, cu turle amenintatoare, cenusii. Un servitor duce calul spre grajdurile regale, in vreme ce barbatul imbracat in negru se avanta spre usa de la intrare. Ca de obicei, pasii sai furtunosi sunt auziti de servitori, care se grabesc sa ii ia pelerina udata de ploaie. Un altul ii aduce o cupa cu vin si barbatul se aseaza pe un fotoliu in fata caminului unde arde focul cu valvataie. O femeie aprinde lumanarile prinse in sfesnicele inalte si face o plecaciune scurta. Barbatul ramane singur. Ia o carte din biblioteca veche si incepe sa o rasfoiasca. Povestile de demult, in care oamenii si elfii traiau in buna intelegere, il pun pe ganduri. De ce neamul lui a trebuit sa faca o asemenea greseala? Totodata, i se parea ca mandria elfilor era prea mare. Sa porneasca un razboi, din cauza unui cerb, fie el si sfant! Pana la urma, animalele au fost lasate oamenilor pentru a le fi de folosinta, nu pentru a fi admirate. Chiar si el obisnuieste sa vaneze adeseori prin padure, desi vanatul nu mai este la fel de numeros ca altadata. Nu gaseste placere in a ucide, dar este singurul lucru pe care il poate face cu fratele sau din tinutul vecin. Batranul rege prefera de cativa ani compania cartilor, a cainilor sau credinciosi -aproape la fel de batrani ca si el- si cel mai adesea, sta un sala tronului, visand la vremuri trecute, robit de dorul dupa regina pierduta. Auzi un ciocanit in usa. 

- Intra. 

- Printe, tatal vostru intreaba daca veti cina impreuna cu el. 

- Spune-i ca vin de indata. 

- Da, printe. 

Majordomul inchise usa, incercand pe cat posibil sa nu o tranteasca. Adoniu se ridica cu pas sprinten si porni spre sala de mese, abandonand cartea, pe cale carei coperti scria cu litere aurite, acoperite de praf : Cele doua Regate. 


Un pas apasat il facu pe rege sa isi ridice ochii din farfurie. Sprancenele lui stufoase si cenusii ii imbraca ochii ca doua streasini. Fata ii este ridata ca un pergament si voinicia de altadata il parasise. Isi simtea bratele moi, picioarele nu-l mai ascultau, iar viata i se parea din ce in ce mai searbada. Boala lui nu avea nici macar un nume, tot ce putea spune era ca se simtea sfarsit. Ochii lui capatara o sclipire atunci cand isi zari fiul mai mare intrand. Adoniu se aseza in capatul celalalt al mesei si zambi. Lumanarile aprinse de pe masa formeaza un coridor intre cei doi si le lumineaza fetele in galbui. 

Mai multi servitori se preocupa cu asezarea mancarurilor, iar paharnicul toarna regelui licoarea rosie in paharul sau vechi de argint. 

- Te simti mai bine, tata? 

- Hmm, mormai acesta, infulecand o bucata de friptura. Cred ca mai rau decat ieri… 

- Ma intreb daca nu ar trebui sa cerem ajutor. 

- Cui? ridica regele din sprancene. Am cautat in lung si-n lat si niciun vrajitor, mag sau tamaduitor nu este in stare sa ma vindece. Pacatul stramosesc imi urla in oase. 

- Doar nu crezi ca blestemul elfilor are vreo legatura cu starea ta de sanatate? 

- Baiete, am vazut multe lucruri la viata mea. Si un lucru il stiu sigur: intr-o zi eram in putere, a doua zi am cazut la pat, rapus de o boala necunoscuta. 

- Ar trebui sa incercam sa... 

- Sa ce? se incrunta regele, presimtind ce voia fiul sau sa spuna. 

- Sa cerem ajutor lui Deorad. 

- Ti-ai iesit din minti? Nu voi putea niciodata sa vorbesc cu regele elfilor, as incalca tratatul! 

- Dar acum este vorba despre viata sau moarte! se ambitiona tanarul.

Regele il privi cu ceva mai multa ingaduinta. Focul pe care il zarea in ochii intunecati ai fiului ii amintea de tinerete. Ambitia si gesturile repezi semanau cu ale lui, pe cand era un fecior. 

- Viata mea nu este asa de pretioasa, fiule. Si apoi, am un monstenitor de incredere. 

- Niciodata nu voi putea carmui la fel de bine ca tine! Nu sunt pregatit! 

- Vei fi… Nu ai de ales. 

Fiul se posomori, simtindu-se deja strivit de povara datoriei de rege. 

- Stii ce ma gandeam, tata? Ar trebui sa organizam o petrecere. 

- Petrecere? mormai regele, continuand sa manance. - Invitam pe toata lumea din regat, iar la amurg vom merge la o vanatoare pe cinste. 

- Il vei chema si pe fratele tau? 

Adoniu se incrunta. In minte ii venira disputele legate de fratele sau mai mic. Nu putea intelege uneori cruzimea lui Tediar, dar sangele apa nu se face. 

- Sigur, tata. 

- Bine, bine, dadu Mardian din mana. Facem petrecerea. Dar sa nu te astepti la cine stie ce, ca nu voi sta prea mult cu voi. Sunt prea obosit. 

- Voi fi multumit daca vei veni sa deschizi vanatoarea. 

-Tineretea… Inteleg… Ai nevoie de putina distractie. Un strop de culoare in potir, cum spunea raposata ta mama… Fie ca zeii sa ii odihneasca sufletul! 

Adoniu zambi la acea amintire, dar imediat dupa aceea o umbra i se asternu pe chip. Mama lui... 

Abia isi mai amintea cum arata. Doar pletele ei blonde, pe care nu le mostenise. Regele facu un semn spre unul din slujitori. Acesta il ajuta sa se ridice de pe scaun. 

- Ce caldura...Nici nu a inceput bine vara. In Egandor nu vezi asa ceva. 

- Putem merge in gradina, tata… 

- Degeaba…E stearpa si uscata…Mi-ar placea nespus sa ma duc pe malul Eumeei dupa ce mor, sa dansez cu stihiile…Acolo este Raiul. 

- Nu vorbi asa…Vei trai destul cat sa vezi cele doua regate reunite… 

- Acestea sunt vise demult apuse, baiatul meu… Regele dadu plictisit din mana, iar Adoniu zambi ingaduitor.


PARTEA 3: Printesa codrului


Ferestrele arcuite se deschisera larg. Adana inspira adanc aerul parfumat si incepu sa rada. Inca o zi din minunata ei viata! Haina ei lunga mangaia podeaua lustruita din marmura albastra. Manecile largi si faldurile o faceau sa para imbracata in haine ingeresti. Gratia din miscari ii dadeau impresia unei pasari ce doreste sa isi ia zborul, mereu cu privirea indreptata spre ceruri. Isi studie fata alba in oglinda si ii mangaie conturul. Se gandea ce bijuterie s-ar potrivi cu rochia alba pe care o imbracase. 

Gasi un colier auriu, il cerceta pe toate partile, apoi il prinse de gat. Pe degetul inelar de la mana stanga sclipea un inel cu piatra azurie in forma de stea. Inelul mamei sale, pe care il purta pentru totdeauna. Se repezi la fereastra, strigand la barbatul imbracat in stacojiu din fata palatului. 

- Kerius, te rog inseueaza-l pe Radan. O sa merg la o plimbare prin padure. 

- Da, doamna mea, se inclina el, apoi se grabi sa ii indeplineasca cererea. 

Fata inspira adanc, apoi cobori scarile serpuite, spre camera tatalui ei. Sandalele ei abia daca atingeau locul pe care umbla. Adana era usoara ca un fulg de nea. Sala de mese luminata feeric de soarele generos trimitea sclipiri din candelabrele de cristal. 

Lumina de afara se cernea prin ferestre si imbraca totul in alb, ca intr-un vis. Tot ce se afla in acea sala uriasa avea forma arcuita, vegetala, fara sa zgarie privirea cu unghiuri ascutite, curbe nearmonioase sau zorzoane fara rost. Bunul gust domnea in toate lucrurile pe care elfii le creau: cladiri, statui, gradini, arme, bijuterii, imbracaminte. Usa se deschise larg, o parte din ea glisand spre stanga, iar cealalta spre dreapta, lasand-o pe Adana sa intre cu pasul ei mandru. Demna, fara sa fie infatuata, aceasta merse mai mult plutind pana la masa intinsa, plina cu bunatati si se aseza pe scaunul tras de majordomul imbracat in argintiu. Deorad facu un semn discret si slujitorii se retrasera, lasandu-i singuri. Ii zambi fiicei sale cu toata gura. Ea nu mai putu rabda si se apropie de el, apoi il saruta pe frunte. Regele ii mangaie bratul afectuos. Acest moment tainic dintre ei se petrecea in fiecare dimineata, departe de ochii tuturor slujitorilor. 

- Ai dormit bine, draga mea? 

- Ca un prunc, tata. Am atata avant astazi ca imi vine sa cutreier marile. 

- Ai grija ca nu cumva, in valtoarea ta nestapanita, sa te apropii de granita. 

- Nu tata, nu ma voi apropia de Eumea. Vreau doar sa ma duc sa o vad pe Onia. 

- Nimfa despre care mi-ai mai vorbit? 

- Da, zambi ea. Vrea sa imi arate ceva in adancul padurii.

- Sa te intorci pana la apusul soarelui. Sti cat de ingrijorat devin cand nu esti acasa la timp. 

- O sa fiu bine. Promit. 

- M-as simti mai bine daca ai lua cu tine macar un cavaler. De pilda, pe Murdac sau pe Sentus. Sti ce mi-a zis Sentus mai deunazi? 

- Ce anume? se incrunta ea. 

- Ca si-ar da jumatate din domeniu doar ca sa mearga la o plimbare cu tine, sub razele amurgului ce cad lin prin desisuri. 

- Si de si-ar da intregul domeniu, tot nu as merge la plimbare cu el, ridica ea nasul.

 Deorad incepu sa rada. 

- Tot necrutatoare? Cred ca au trecut mai bine de sapte ani de cand bietul cavaler asteapta un cuvant de la tine. O alta fraza in afara de ”Multumesc Sentus, dar prefer sa imi fac plimbarile singura”. 

Ea incepu sa chicoteasca. 

- Ma simt foarte bine asa, asa ca de ce as face vreo schimbare? 

Deorad zambi invins, ca de obicei, de zambetul ei dulce. 

- Ai 50 de ani draga mea. Esti tanara, mai ai timp sa te saturi de singuratate. 

- Aceste rodii sunt o minunatie, se extazie ea, schimband subiectul. 

- Adana, sunt serios in aceasta privinta. Inainte de amurg trebuie sa fii… 

- Acasa, incheie ea. 

Dupa prima masa, Adana cobori scarile in fuga, asa cum obisnuia cand era entuziasmata de ceva. Slujitorii se dadura speriati din fata ei, inclinandu-se scurt pe masura ce trecea. Nepasatoare la privirile lor, ajunse in fata palatului unde se urca pe armasarul ei favorit, Radan. Slujitorul se dadu un pas inapoi. 

- Multumesc, Kerias! striga ea si incaleca pe cal, lovindu-l usor cu picioarele. 

Porni in galop, asa cum obisnuia sa faca mereu, iar servitorii care ingrijeau gradina se ferira degraba de pe cararea pietruita. Ochii lor o petrecura pana la intrarea in padure: unii zambeau, iar altii se uitau cu admiratie. De indata ce disparu din raza vederii lor, toata lumea isi relua activitatile obisnuite. Rasetele si voia buna se auzeau pana departe. Asa sunt zilele in Egandor.


PARTEA 4- Blestemul cruzimii


Luminisul acoperit cu flori din fata ei ii rasfata privirile senine. Parfumul plantelor rosii, albastre si verzui o incantara. Aici copacii inalti se rarisera, lasand loc unei suprafete imbracata in verdeata, care se intindea pana departe. Soarele patrundea pana aproape de pamant si oferea caldura si lumina ferigilor aurii. Adana cobori de pe armasar, lasandu-l sa pasca linistit. Fluiera usor si ecoul se duse pana departe, izbindu-se de stancile din departare. 

Zambi cand is aminti de gaitele care mereu o imitau. Auzul ei fin ii spunea ca ceva se apropia. Zari de indata dupa copaci o caprioara cu blana asemeni aurului si cu ochii de culoarea castanei, veseli si zglobii. Animalul sari gratios printre copaci, apoi incepu sa alerge spre ea. Pe masura ce alerga blana ei incepu sa straluceasca si poiana se lumina ca o valvataie. O femeie dezgolita se prabusi in iarba grasa, razand si lepadand o blana de caprioara. 

- La ordinele tale, printesa... 

- Onia! o dojeni ea. Ce iti mai place sa te ascunzi! Sa stii ca nu am de gand sa stau intreaga zi sa te caut prin luminis… Trebuie sa ma intorc acasa inainte de amurg. 

Nimfa facu un semn cu mana si vrejurile se incolacira pe unduirile trupului ei, imbracand-o intr-un fel de mantie vegetala. 

- Stiu, stiu... Vino dupa mine! se auzi glasul ei zglobiu, ca un clopotel de argint. 

Printesa prinse mana subtire a nimfei si o urma alergand prin luminisul verde. Dupa ceva timp, ajunsera la baza unei stanci uriase, parca pusa acolo de o mana nefiresc de mare. Era erodata si acoperita cu muschi. 

- Stanca Gigantului, zise Onia. 

- Cred ca am mai vazut-o in plimbarile mele. 

- Dar nu asta este surpriza. Trebuie sa intram inauntru. 

- Inauntru? se mira Adana. Nu exista niciun loc prin care se poate intra. 

- Asta credeti voi, elfii, rase Onia. 

Atinse cu degetele peretele stancii uriase, careia nu i se vedea capatul. Acesta se topi sub palma micuta a nimfei, lasand la iveala o deschizatura. 

- Vino, printesa. 

Interiorul stancii era asemeni unei sali din piatra rosiatica. Scaune sapate direct in piatra strajuiau intrarea si erau in numar de sase. O masa lunga si inalta se vedea in capatul salii, atat de inalta incat Adana ajungea doar cu barbia la ea. 

- Aici e locul unde luau masa uriasii. 

- Si ce mancau? 

- Oi, berbeci, caprioare… Adana isi duse ingrozita mana la fata.

- Adica mancau elementali? 

- Nu ar trebui sa ne temem de uriasi. Ei au disparut demult. Oamenii insa… De ei sa ne temem. Ei nu ucid doar pentru a manca, ci si pentru propria lor placere. 

- Cum sa iei viata unei fiinte nevinovate? Sa faci o inima sa nu mai bata si sa gasesti placere in asta? Dupa cum ii descrii, oameni par cei mai mari monstri! 

- In familia noastra sunt doar povesti triste despre ei. Au ucis cerbul sacru, nestiind ca el era inteleptul padurii. Pentru ei, era doar un cerb. Nu au stiut ca se poate preschimba in altceva… Oamenii nu pot vedea aceasta decat daca trec granita. Pe taramul lor nu ne putem preschimba, nu are niciun pic de magie sa ne ajute. Au ramas acolo multi dintre ai nostri, prizonieri, care se ascund in desisurile dese, de teama ca ar putea fi masacrati. 

- Cum am putea sa ii aducem acasa? Ar trebui sa ii lasam sa treaca granita! 

- Prea tarziu, printesa. Ei au pierdut ceea ce sunt. Cerbii sunt doar cerbi acum, caprioarele simple caprioare, nu mai exista nimfe si ondine de partea cealalta. 

- Tot nu pot sa cred ca ei ar putea sa fie atat de cruzi, fara nicio pricina! 

- Du-te la vest, aproape de rau. Este vremea secerisului la ei. 

- Seceris? se sperie Adana. Ce vrei sa spui? 

- Vei vedea. Poate asta te va face sa ii vezi pe oameni ca ceea ce sunt: ucigasi. 

Dupa ceva timp petrecut in stanca, Adana simti nevoia sa iasa afara. Onia ii darui o coronita din flori care nu se vestejeau niciodata, asa cum facea ori de cate ori se intalneau. Se prefacu apoi in caprioara si fugi in adancul padurii, lasand-o pe printesa cufundata in ganduri. Statu o vreme langa armasarul ei, privind in gol, apoi incaleca si il indemna sa mearga ca vantul. Trebuia sa vada ce se petrece la granita dintre taramuri! 

Ajunse aproape de apus si se apropie de rau. Dadu cu mana prin aer si ceata deasa care il acoperea ii descoperi o particica din ceea ce se afla de partea cealalta. Nu cuteza sa intre in apa raului si sa incalce voia tatalui ei. Auzi glasuri barbatesti si tresari. Zgomot de secure. Copacii din taramul ei incepura sa se agite. Se lipi de trunchiul unuia dintre ei si ii asculta inima. Acesta incepu sa jeleasca si impreuna cu el, toti copacii care se aflau in apropierea raului. Adana privi cu ochii mari o scena care i se parea imposibil de crezut: barbati inarmati cu securi uriase se grabeau sa doboare la pamant un brad ajuns la maturitate. Acesta era crestat iar si iar si urla de durere. Vuietul copacilor incepu sa se inteteasca si Adana isi acoperi urechile. Oamenii tocmai savarseau o crima! Si cum o faceau? Razand, glumind si povestind, fara sa le pese de vaietele lui. Simti in ea o indignare care nu avea capat si inima incepu sa ii bata in acelasi ritm cu al copacului de langa ea. Privi rasina cum incepe sa curga din trunchi si ii culese lacrimile in palma. Copacul de peste rau tocmai incepea sa agonizeze. Trunchiul ii era aproape taiat si frunzele incepeau sa simta sfarsitul. Adana vru sa tipe, sa le spuna sa inceteze, dar vocea ii era inecata de manie. Cu o ultima lovitura strasnica, un barbat voinic culca bradul la pamant si isi puse piciorul peste el. 

- Ucigasilor! I-au trebuit 100 de ani sa creasca! 

Insa glasul ei nu se auzea din cauza jelaniei copacilor batrani. 

Raul astupa tanguirile lor, care nu ajungeau la urechile surde ale oamenilor. Adana incaleca pe Radan si pleca de indata spre casa, nevrand sa se mai uite in urma. Ochii ii erau plini de lacrimi si un sentiment de neputinta ii invadase fiinta, chircind-o in durere. Si pentru prima oara in viata ei simti nevoia de a se razbuna crunt pe spita omeneasca.

ARCA LUI AZAZEL



Frunzele rosii, sarutate de sange, cadeau pe pamantul umed si negru, rotindu-se pe inmuri mute, neauzite de nimeni.

Copacii cu trunchiuri albe inconjurau petece de vegetatie ruginie. In lumina apusului, gradina parea un colt de rai uitat de muritori. Si totusi, ceva plutea in aer. O vaga amenintare.

Undeva in gradina, culcata pe un pat intocmit din ierburi uscate, se putea vedea o fecioara zbatandu-se in somn. Departe de a fi dulce, somnul o tinea prizoniera intr-un decor de cosmar. Aleea acoperita de frunze moarte rasuna sec sub pasii celor care fusesera trimisi sa o captureze.

Fata fugea. Fugea cat o tineau picioarele ei desculte, tinand cu mana de poalele camasii albe, mult prea lungi, care amenintau sa o impiedice. Umbrele miloase incercau s-o ascunda de ochii raufacatorilor, care inconjurasera gradina cat ai clipi, scuipand gutural indemnuri intr-o limba necunoscuta.

Aleea se sfarsi. Muna isi roti ochii de jur imprejur, cautand o scapare. Copacul batran aflat la mica distanta de ea, scobit si scorojit, avea o scorbura facuta parca pe masura ei. De indata ce-l zari, simti ca salvarea este aproape.

Sari din loc in loc, ocolind movilele, cu talpile ude de roua, lasand poalele camasii sa se amestece cu murdaria. Deodata, o durere arzatoare, asemeni unui junghi, ii strapunse talpa stanga. Ghimpele ii curma mersul disperat, dar nu putea sa se opreasca, deci continua sa fuga, lacrimand si icnind.

Dar ghimpele dusman nu avea de gand sa o slabeasca, iar durerea o facu sa se impiedice. Corpul ei se pravali cu zgomot, atragand atentia celor care o cautau.

Un cap chel, desenat cu simboluri, se ivi dintre copaci. La scurt timp, un alt cap, la fel de chel, parca ingemanat cu primul, se alatura violent. Primul cap sedea lipit de triunchiul unui barbat furios, indesat, imbracat in haine negre, croite din materiale lucioase. Bratele goale ii erau acoperite cu marcaje crustate in piele.

Acesta slobozi niste cuvinte printre dinti, dupa care facu un semn in desis. Din pamant parca, aparura inca trei astfel de indivizi, imbracati asemanator si pictati din cap in talpi. Barbatii pornira pe urma Munei, strigand lucruri doar de ei intelese. Ingrozita, fata se ridica gemand, luand-o la sanatoasa spre locul din care tocmai venise, adica spre alee.

Urmaritorii erau atat de aproape! Rasuflarea lor rece rivaliza cu aerul de toamna, cu viforul care se ascundea printre munti.

Inima fetei batea anapoda, sangele care circula cu putere prin venele ei o facea sa continue, desi simtea ca va muri de oboseala. Peste o clipa, totul se opri.

Casca ochii, regasindu-se in patul facut din frunze si flori, mirandu-se de faptul ca nu se afla in casa. Ciudat lucru. Ghimpele din vis o urmarise si aici, ramanand la fel de bine infipt. Se cazni sa-l scoata cu unghiile, dar nu reusi.

-Lebada e ranita. Trebuie sa o tamaduim, zise cineva.

Dadu din cap in semn de “da”, fara sa se uite la posesorul vocii, ca si cand stia ca tanarul o pandea de ceva timp. Cumva, fara voia ei, isi aminti ca s-au mai intalnit. Vocea inalta, cu nuante ciudate, ii izbise urechile mai multe nopti la rand.

Nu parea dusmanos. Muna se trase pe marginea patului, strangand intre degete faldul hainei, cu piciorul alb-laptos dezgolit pana la genunchi. Se feri cat putu.

-Ti-e teama?

A doua intrebare. Dadu din cap in semn de “nu”, privind de data asta la posesorul vocii, tanarul care ii tulbura visele de la un timp. Da, era acelasi. Se mai vazusera o data, dar in alt loc. Locul se schimba cu fiecare vis, dar continuau sa ramana in Gradina. Timpul si spatiul incremeneau in prezenta lui.

-Mincinoaso!

Muna se cutremura. Se astepta s-o pedepseasca. In loc de asta, el incepu sa rada. Radea de spaima ei.

Fata se ridica febril, voind sa scape, dar el facu un semn si fiecare muschi din trupul ei ingheta pe loc.

-Iti aud bataile inimii. Iti aud si gandurile.

Ea voi sa ingaime ceva, dar el ii puse un deget pecete peste buze.

-Pastreaza-ti vorbele. Carnea ta de om imi spune tot ce vreau sa stiu.

Pieptul ei tresalta sub mainile lui, care incercau sa gaseasca ceva la sanul rotund. Tanarul o mangaia prin panza subtire, nascand in ea fiori pe care muritorii de rand nu-i cunosteau. Fiindca strainul nu-si cheltuia miscarile pentru oricine.

Muna stranse tare din pleoape, iar farmecul isi pierdu din putere. Il impinse cu toata forta de langa ea, fugind spre casa pitita printre copacii albi.

-Nu poti scapa!

Vocea lui, asemanatoare unui ecou, umpluse Gradina. O auzea de sus, venind dinspre bolta. O auzea de jos, venind dinspre pamant. Dupa care o auzea din toate partile.

-Nu poti scapa…

Rasufla adanc si deschise ochii pentru a doua oara, strangand cu patos perna de matase brodata care ii fugise de sub cap.

Se afla in patul ei, in siguranta, acoperita de asternuturi calduroase. Chiar si asa, simtea ca ii este frig.

O febra pusese stapanire pe ea, un soi de molima ce ii ingreunase membrele, o caldura care ii invadase capul, pieptul si pantecele. Smuci de patura, coborand din pat. Nu putea sa respire.

Impleticita aproape, deschise un geam cu ultimele forte, sprijinindu-si capul in maini. De la departare, aducea cu un tablou, inramata de cei doi copaci saditi in fata casei, care isi scuturau frunzele rosii peste geamlac.

Muna tresari. Era toamna deja? Nu se poate… Doar ieri culesese flori de camp, facandu-si cununi mestesugite! Aleea de piatra era stropita de ploaia noptii trecute. Pamantul se amestecase cu apa, nascand noroi. Acelasi noroi pe care il vedea pe haina ei.

Innebunita aproape, Muna scutura de faldul hainei, cercetand murdaria.

“NU A FOST UN VIS!” isi zise ea deodata, strigand intr-un gand.

Tranti fereastra, dupa care se prabusi plangand, cu pumnii stransi.

-NU A FOST UN VIS, sopti, fiindu-i teama sa se auda.

Febra crestea cu fiecare clipa, facandu-i fruntea sa asude si ochii sa arda.

-A FOST AIEVEA, zise cu glas tare.

Un gand palid se ivi imediat dupa aceea: “Dar daca dorm?”

Trebuia sa afle. Se ridica iute pe picioare, privind la haina manjita, la talpile ce mai pastrau inca praful din Gradina. Se simtea treaza. Totusi, asta nu era o dovada.

Muna scoase din sertar cutitul scurt, cu lama indoita, care sclipea puternic, fiind mult prea taios. Isi sufleca maneca, dupa care apropie lama de incheietura.

-Daca acesta e un vis, ma voi trezi…

Arsura ii arata adevarul. Se afla in casa ei, se trezise in acelasi pat in care se trezea de 22 de ani incoace. Sangele picura incet pe podea. Rasufla usurata.

Cutitul cazu dintre degetele ei tremurande, lovind podeaua din lemn de cedru. Se incredintase de faptul ca mintea statea de veghe, dar se ingrozi la gandul ca in curand va sosi noaptea.

Cine stie pe unde va umbla, urmarita de acei barbati rai. Cine stie cat va lupta, incercand sa nu se lase sedusa de ochii necunoscutului care o ademenea in Gradina.

Se mira ca cei ai casei ei nu o gasisera niciodata plimbandu-se aiurea printre tufisuri. 

Poate se ascundea de familie, chiar fiind in timpul somnului. Poate tanarul viclean din vise ii fermeca pe toti, facandu-i sa uite ce au vazut…

 Calca cu atentie, de parca ar fi pasit pe cuiburi de serpi, tinand peste umeri haina veche impletita de bunica. Ultimul dar primit de la batrana.

Inainte de a-si da rasuflarea, femeia ii spusese: “Ei vin! Fugi, fata mea!”

Crezuse ca poate delirase, fiind mult prea chinuita de boala. Incercase atunci sa o linisteasca, dar batrana continuase sa geama, bolborosind tot felul de avertismente. Apoi murise, cu mainile inclestate de bratul nepoatei, cu ochii holbati, privind spre usa cu spaima, de parca vazuse cine stie ce aratare.

Aerul rece ii  șfichiuia obrazul palid. Stranse din buze, ocolind straturile cu flori vestejite, mergand spre tufisurile cu trandafiri. Maldarul de frunze moarte fusese strans cu grebla intr-un singur loc, lasand curata aleea de piatra.

Un zgomot taios ii atrase atentia, un sunet ce parea nascut din ceva metalic.

Sunetul ii era familiar, dar nu se incadra in decorul de toamna.

-Ce faci, mama? Trandafirii sunt trecuti…

Intrebarea ramase suspendata, neprimind vreun raspuns.

Femeia pe care o numise “mama” statea dreapta langa tufis, cu ochii goi, tinand in mana o foarfeca ruginita, pe care o folosea sa taie crengute din tufis.

Foarfeca taia, taia de zor tot ce intalnea in cale, fara sa aleaga.

Muna isi cobori degetele peste bratul ei, smucind-o, speriata de expresia de pe figura ei. Dar femeia parea ca n-o vede, fiindca isi continua netulburata treaba.

-Ce se intampla?

Nu din nou! Poate avea un vis in vis, asa cum i se mai intamplase si altadata?

Se ciupi cat putu de tare, dupa care se stramba. Era mai treaza ca oricand.

Incepu sa alerge, cautandu-l pe Gregor. Il gasi undeva langa foisor, cu grebla in mana, adunand frunzele ce cazusera de jur-imprejur, cu aceleasi miscari mecanice, cu aceeasi expresie de carcasa lipsita de suflet.

-Tata, tata! Vino repede! Mama nu este ea insasi!

Muna il batu peste brat, iesita din fire, tremurand de frig si frica.

-Ce aveti? De ce nu-mi raspundeti?

Grebla scartaia in gol, fiindca nu se gasea nimic intre zimtii ei.

Fata intelesese ca tot ce se petrecea era un fel de plasmuire bolnava.

Mama se prefacea ca taie arbustii, tata se prefacea ca face curatenie.

-Oricine ai fi si orice ai face, opreste aceasta nebunie!

Astepta cateva clipe, uitandu-se spre cer, ca si cum de acolo ii venea salvarea.

Rugaciunea ei disperata nu ramase fara raspuns. Parintii se oprira din jocul lor ciudat, ramanand tepeni, senini, cu fata indreptata spre bolta.

Un punct negru crestea vazand cu ochii, devenind ceva mult mai mare si mai grotesc. Punctul se marea, se intindea, invadand spatiul de deasupra gradinii.

Muna isi duse mana la gura, ingrozita, dupa care se dadu indarat. Voia sa fuga, dar picioarele n-o ascultau defel. Se simtea strabatuta de un fior care ii ridica firele de par, fior pe care il asemana cu un fulger rece ce i se strecura in vene.

Burta bestiei se afla acum chiar deasupra lor, amenintand sa ii inghita.

Necurat lucru, masinaria nu scotea niciun zgomot, ca si cum era facuta din puf de papadie. Vrajiti de cele intamplate, parintii Munei ridicara mainile spre bestie, murmurand tot felul de vorbe, ce pareau laude inchinate acelei zeitati construite din metal. Masinaria starni un vant straniu, care facu iarba sa se incovoaie.

Strivita de o amenintare nevazuta de ochi umani, vegetatia se rasucea ca un melc, dupa o matrita anume, uimind privitorul prin simetria care se croia.

Jivina metalica se culca peste iarba uscata, pe un petec neatens de grebla, iar vantul starnit de aceasta inceta ca prin farmec. Muna numara geamurile acelei constructii care se tinea in aer precum pasarile, desi aripi nu avea.

-Una, doua, trei… sopti ea.

Cum putea zbura asa, sfidand legile divine?

Cauta din ochi ajutor la parintii ei, dar ei erau plecati pe alta lume.

Pe cand simtea ca va izbucni in plans, burta bestiei se deschise brusc, lasand sa i se vada maruntaiele. Zari un soi de scaune ce luminau ca opaitele.

Scaunele erau ocupate de doi barbati imbracati in negru, pictati pe gat si brate cu insemne. Acestia coborara degraba, luand urma fetei care tipa fara incetare dupa ajutor. Unul dintre ei era chel.

Muna fugea cat o tineau puterile. In trecere, haina impletita pe care o purta se agata de o creanga. Se cazni sa se smulga de acolo, tragand cat putea, dar degeaba. Renunta la haina, trecand de-a dreptul prin tufis, lasand crengile acestuia sa o raneasca, sangele sa-i tasneasca din picioarele zgariate de spini.

Limba vorbita de strainii care strigau era totuna cu cea pe care o auzea in acel cosmar, care se repeta noapte de noapte. Incremeni, nevenindu-i sa creada.

Ajunse in acelasi loc in care fusese capturata in vis. Precum soricelul prins in capcana, retraia aceeasi spaima, fara a putea sa impiedice urmarea.

Ce rost avea sa se mai lupte? Stia cum se va termina.

“Ei vin! Fugi, fata mea!” ii rasuna in urechi, ca un ecou. Oare bunica stia?

Barbatii se oprira la mica distanta de ea, fara sa incerce sa o captureze.

Pareau ca asteapta ceva. Acel ceva lua forma unui tanar care pasea agale pe iarba, venind spre slugile lui, care stateau cu bratele incrucisate peste piept.

-Duda’ nai mazda-vvai, Adonai? intreba cheliosul, cantand vorbele.

-Naam aka Dam! rosti stapanul lui, facand un semn din mana.

Se inserase brusc. O raza muribunda pitita dupa dealuri deveni martorul tacut al aparitiei. Frumusetea nepamanteana a barbatului care venea spre ea ii taie rasuflarea. Parul drept, lucitor precum aurul, ii cadea perdea pe umerii inalti.

Ochii cufundati usor in orbite, nasul acvilin si buzele pline se reuneau pe un chip domnesc, aproape princiar. Muna s-ar fi grabit sa-l faca print, fara vreo umbra de indoiala, dar imbracamintea lui o punea in incurcatura. Nici toga, nici roba.

Barbatul purta un costum dintr-o singura bucata, lipit parca de piele, care urmarea fiecare contur al muschilor. Nu se intrevedeau nasturi sau sfori.

Materialul albastru, de nuanta azurului, se potrivea de minune cu auriul parului.

Insemne? Un triunghi galben cu varful in jos, brodat peste haina, in dreptul inimii. Podoabe? Doua bratari metalice prinse de fiecare incheietura. Cizmele lui erau confectionate dintr-un material curgator, ce parea apa inghetata.

De ar fi purtat alte haine, Muna ar fi putut jura ca este un Philax. Un gardian al cerului, trimis sa ii scape pe cei alesi de sfarsitul lumii oranduit de Pastor.

Din pacate, strainul chipes era departe de a fi un trimis de drept al binelui. Mai degraba, el fusese cel chemat sa sfarseasca lumea.

Mana lui se ridica deasupra ei, voind parca sa o binecuvinteze.

Muna se chirci, facandu-se mica, simtindu-si inima de turturica cum se zbatea in latul pregatit de invadator. Simti o mangaiere lina pe crestet.

-Frumusetea Lebedei poate fi intrecuta doar de iscusinta Vanatorului.

Ii vorbea in pilde, asa cum o facuse si altadata, dar de data asta il pricepu.

-Lebada se teme.

Strainul ii ridica barbia, dupa care ii spuse cu rautate in glas:

-Asa si trebuie!

 

 

 

 

Sinopsis OAMENII SOPARLA




Actiunea se petrece undeva pe un Pamant paralel, in care oamenii sunt destul de inapoiati din punct de vedere tehnologic. Daca ar fi sa fac o comparatie, un fel de Ev Mediu tarziu. Vietile lor linistite sunt intrerupte subit de sosirea unei nave spatiale uriase care obtureaza jumatate din cer. Nave mai mici coboara la sol si rapesc o serie de oameni, printre care si pe domnita tinutului alaturi de fratele ei geaman.
Rapirea efectuata de acesti extraterestri a fost prezisa in multe carti sfinte, dar oamenii le credeau pure fantezii. Exceptia o constituie preotii, care stiau de venirea lor, care se petrece o data la 500 de ani, in timpul unei rapiri in masa pe care ei o numesc “Recolta”. In fapt, aceste fiinte nu au fost niciodata plecate, ci a stat ascunse undeva in apropierea Pamantului traind pe nava- mama, urmarind cursul istoriei umane, studiind liniile genealogice.
Sovek, care este un fel de rege al acestei rase, e o fiinta foarte batrana si cu spirit vizionar, care incearca sa isi salveze supusii de la extinctie. De ceva sute de ani, ei nu mai pot naste copii, fiindca femeile lor au devenit sterile, iar el cauta cu disperare sa creeze o punte intre rasa umana si cea reptiliana. Ca aspect, acest rege poseda o inaltime impresionanta, este foarte dezvoltat si puternic, cu pielea diferita la culoare si poseda ochii specifici cu pupila verticala. Este razboinic si totodata preot si are o conexiune mentala permanenta cu toti cei pe care ii are in grija, lucru care constituie un mare atu. Dupa multe, multe esecuri soldate cu moartea hibrizilor pe care ii crea in laboratoare, el a descoperit o linie de sange a caror urmasi le-ar putea salva regnul. Urmasii care au in clipa de fata cea mai mare concentratie din acel sange diferit sunt domnita si fratele ei, care au fost monitorizati inca de cand se aflau in pantec. Din acest motiv, ei sunt adusi pe nava principala unde sunt supusi unor serii de teste, care confirma faptul ca ADN-ul lor poate fi cheia spre fuziunea celor doua rase.
Acest punct de vedere optimist nu este impartasit insa de fratele regelui, care considera oamenii doar animale bune pentru mancat si care nu vrea in ruptul capului sa isi spurce sangele, amestecandu-l cu al umanilor. Insa nu are de ales decat sa se supuna ordinelor, el fiind geneticianul sef. In secret, acesta tanjeste de foarte mult timp sa isi detroneze fratele si sa instaureze o era de teroare. Laboratoarele lui sunt adevarate locuri de groaza, unde oamenii sunt triati in functie de valoarea lor: unii pentru hrana, altii pentru hibridizare, iar cei mai inteligenti sunt selectati ca si companioni. El trateaza oamenii in acelasi mod in care oamenii trateaza animalele: unele bune pentru mancat, altele pentru companie sau doar distractie etc.
Sovek are planuri mari pentru viitorul apropiat: vrea sa fuzioneze sexual cu domnita cu sange deosebit si sa creeze un copil cu aptitudini speciale. El consuma enorme resurse si timp pentru a o convinge ca unirea lor este speranta pentru ambele specii. Daca vor reusi sa nasca hibrizi care sa traiasca, oamenii nu vor mai trebui macelariti, fiindca hibrizii se pot adapta la cerintele planetei. Totodata, el isi va salva rasa si va putea crea o legatura cu acesti umani pe care ii studiaza de atata timp. Ca atare, el vrea nici mai mult, nici mai putin decat sa desfiinteze Recolta, lucru care starneste mania multor supusi de ai lui, insetati dupa sange de om. In mintea lui Sovek se razboiesc mereu doua contrarii: pofta de carne umana si dorinta de evolutie.
Revelatia cea mai mare pe care o va avea de-a lungul romanului este prezenta emotiilor, care ii fusesera pana atunci necunoscute. Cu alte cuvinte, stand in preajma fetei, el sufera o metamorfozare. Treptat, incepe sa constientizeze faptul ca nu ADN-ul diferit te face uman, ci activarea unei constiinte superioare. Sovek are potential, dar este impartit mereu intre haremul sau de neveste crude si razbunatoare si fata pe care se straduie sa o protejeze. In cele din urma, el reuseste sa o convinga sa fuzioneze si domnita naste un copil care supravietuieste si care mosteneste blandetea rasei umane. Viitorul se deschide larg in fata regelui, dar intrigile si comploturile il scot din minti si activeaza partea de fiara din el, pe care se straduieste sa o suprime prin control mental de atata amar de vreme.
Nici fata noastra nu duce o viata mai buna, fiindca este mereu impartita intre frica fata de Sovek, dragostea abia nascuta pentru fiul ei ciudat si datoria pentru oameni. Domnita insasi sufera o metamorfozare, adaptandu-se noii realitati, fiind divizata intre cele doua lumi aproape imposibil de unit.
Spre final, ea este pusa in fata unei grele alegeri. Femeia se aliaza cu un grup de oameni de la sol si faureste un plan de distrugere a navei- mama, impreuna cu toti cei din ea. Unicul lucru pe care si-l doreste este salvarea hibrizilor, care nu poarta decat vina de a se fi nascut. Dar ceea ce descopera este faptul ca oamenii poarta aceeasi ura ancestrala pentru reptilieni si doresc sa ii stearga de pe fata Pamantului, fara a oferi o sansa de mantuire acestor hibrizi. Estimp, fratele regelui incearca sa isi creeze un fel de armata dintre reptilienii recalcitranti si se foloseste de fiul regelui, cel jumatate- uman, prins intre itele create de familia care il uraste: atat umanii, cat si reptilienii, care ii vor moartea, pentru a spulbera sansa de unire a lumilor.
Sovek afla despre planurile ei si mania lui nu cunoaste margini. Fiind totusi destul de intelept, nu o distruge nici pe fata, nici pe fratele ei, dar oamenii de pe Pamant vor avea mult de suferit, fiindca el se pregateste de o alta Recolta, vrand sa ii arate nevestei umane ce se intampla atunci cand vrei sa te opui unei fiinte cu 10.000 de ani mai batrana decat tine. Legatura deja fragila pe care o aveau devine un lung sir de razbunari, iar copilul lor este cheia incetarii conflictelor. Povestea mea se vrea un fel de sinteza a modului de actiune a rasei reptiliene, a acestui razboi nevazut, dar mai ales a conexiunilor dintre regnuri, de care mare parte dintre oameni nu are habar.

Sinopsis VAZATORUL



Undeva, in viitorul îndepărtat, facem cunoștință cu X, un mercenar care traieste pe un Pământ post apocaliptic condus de Frăția Fetelor Albe ( FFA), organizația ce stăpânește planeta.
La 100 de ani după invazie, mercenarii plătiți de Guvern încă mai descoperă oaze in care stau ascunși invadatorii din stele, cei care au transformat Pământul intr-un pustiu prafos, grație tehnologiei lor distrugătoare.
Misiunea mercenarilor? Descoperă și ucide!
X lucrează singur. Tolerează cu greu prezenta pământenilor, de aceea își petrece timpul la vânătoare, iar când nu este plecat prin munți, se duce la magazinele de vise, ca sa uite de cenușiul lumii în care își duce zilele.
FFA a interzis demult acest gen de magazine, pentru că ei doresc că mercenarii sa rămână concentrați pe munca lor, dar cui ii pasa de reguli? X se duce regulat într-un loc secret, ilegal, acolo unde se aduna soldați, mercenari, vânători, ce folosesc visele ca evadare din realitatea mult prea greu de suportat.
Vânzătorul Y foloseste o combinație de droguri cu tehnologie veche furata de la extraterestrii, care îl ajută să inducă scenarii clienților săi.
Curând, X devine dependent de aceste vise, care îi par mai vii decât viața sa obișnuită. Creierul lui devine bântuit de imaginea unei femei îmbrăcate în alb, care îl așteaptă langa o fântână de piatra. Neintelegand ce este cu acest vis repetitiv, X îi cere socoteală vânzătorului. Y îl trimite la un specialist in sondarea minții, care ii poate oferi răspunsurile dorite. Acolo afla ceva la care nu se aștepta.
Prototipul descris de el: femeia înaltă, blonda, îmbrăcată într-o roba alba și purtând un insemn specific pe umăr, nu se încadrează în modelele de vise care se vand in acel loc.
Căutând mai departe, X află că ceea ce vede nu este indus, ci o conexiune in timp real cu femeia care încearcă să ia legătura cu el.
Disperat sa afle adevărul, X apelează la serviciile unui Văzător, care îi descoperă un fapt tulburător: se pare că pământenii nu au fost singuri atunci când au câștigat războiul. Mai mult de atât, FFA a beneficiat de ajutorul unei rase benevolente de oameni blonzi, care i-au ajutat să învingă in lupta contra dihaniilor agresive care cotropisera planeta. Decorul pe care îl tot vede X in vise ar fi Baza Mama a rasei blonde, ascunsa undeva in desert.
Legendele spun că atunci când Blonzii decid, se arata celor pe care ii doresc acolo, ghidandu-i tainic spre locul cel luminat.
Cuprins de obsesie, X părăsește orașul cenusiu, decis să o găsească pe femeie, sa ajunga in oaza care promite atat de multe.
Singura harta pe care o posedă sunt visele sale, care devin mai complexe, mai ciudate, pe măsură ce se apropie de destinație.

SISTEMUL SOL



Pentru cine nu stie,planetele sistemului Sol au propria lor viata si personalitate.Dintre ele se distinge,evident,datatorul  de viata Sol,un soare buclucas,incandescent si bucalat,purtand ochelari de protectie contra radiatiilor cosmice si simtindu-se "cool"pe marea plaja a galaxiei.Mercur a facut insolatie,e dezhidratat din cauza caldurii,transpira si sufera in tacere,pentru ca nimeni nu ii da macar un pahar cu apa.Venus,cocheta,sta in sezlong si se prajeste,nu este nici prea aproape de el ca sa devina ca Mercur,dar nici prea departe cum e Marte,ca sa devina o femeie de ghiata.Nici nu ar avea cum,de vreme ce este indragostita,efectiv se topeste dupa Sol cand il priveste.Sora ei geamana Terra se bucura de sezonul estival,de padurile tropicale, de caldura si distractie.Pentru ea,este o vara perfecta.

Lui Marte i-a inghetat putin nasul,la el se prevesteste toamna cosmica,chiar daca incearca sa-si modifice putin orbita pentru a patrunde mai mult in aura lui Sol.Jupiter deja este in ceturi,arata ca o pizza gigantica,vara cosmica nu il ajunge din cauza aburilor gazosi si acelasi lucru este valabil si pentru Saturn,Uranus si Neptun.

Cel putin Saturn s-a consolat cumparandu-si cele mai frumoase inele din magazinul intergalactic.Uranus si Neptun deja sunt asa de inghetati incat s-au albastrit,iar micul Pluto dardaie de frig.Generos fiind,Neptun i-a facut cadou copilului un fular gros si o pereche de casti,la care sa asculte muzica sferelor.Din cand in cand Neptun ii reproseaza  lui Sol cu glas stins"Dar de ce faci atata economie la caldura?"la care Sol raspunde:"Cand iti era cald si bine,ai fugit de pe orbita.Nu e vina mea acum,ca tu suferi de artrita".La polul opus,Mercur ii striga:"Da caldura mai incet,e canicula deja!"Insa Sol nu-si pierde buna-dispozitie si ii raspunde pe acelasi ton"Cand iti era frig si urlai,te tineai de mine scai.Acum ca ti-e cald si bine,vrei sa fugi de langa mine.De va mai aud strigand,am sa plec cat de curand.Acum vreau sa ma distrez,liniste,ma recreez!"Ceilalti clatina din cap si isi vad mai departe de treburile lor.Insa gandirea pozitiva a lui Sol nu sufera modificari"Sunt atat de fierbinte...Incat toti se topesc dupa mine...Iar ceilalti sufera de invidie.Eu sunt regele sistemului!"isi spune el si da drumul la muzica.

 

 

AICI TERRANOVA


Intrerupem programul obisnuit pentru cateva stiri fulger:

1.Un nou model de shapeshifting folosit de catre infractori tocmai ce a fost depistat pe piata neagra.Comandamentul Stelar a gasit mai multe marfuri de contrabanda depozitate in capsula unei nave spatiale tip Taxi.Incriminatii au fost retinuti pentru interogatorii.Se pare ca acest model urma sa fie folosit de catre elita masonica terrana pentru camuflarea lor si a aliatilor reptilieni,dornici sa isi desfasoare actiunile distructive oriunde pe suprafata Terrei fara a fi sesizati de catre pamanteni.

2.Peste 200 de nave carabus au intrat in spatiul aerian al Terrei fara sa aiba autorizatie speciala,ignorand cu buna stiinta avertismentele turnului de control.Autoritatile nu doresc sa faca publice mai multe detalii pana cand nu se stabileste identitatea celor care conduc formatia de nave.

3.Noua vopsea de par"Arians"este folosita in aceasta parte de galaxie preponderent de femeile care doresc un aspect arian,dar care nu il pot obtine datorita rasei din care fac parte.Parul blond se pare ca a devenit noua moda in materie de podoaba capilara.Vopseaua cu nuante aurii insa este extrem de nociva.Conform spuselor specialistilor,ingredientele folosite au avut efecte secundare in randul populatiei feminine,acestea manifestandu-se prin slabirea drastica a conexiunilor neuronale.Semnalul de alarma a fost tras dupa ce sute de mii de femei din sistemul stelar Terra au inceput sa prezinte simptome precum:dureri de cap,incapacitatea de a gandi coerent,greseli gramaticale si de exprimare frecvente,ingustarea orizontului si folosirea unor cuvinte obscene.Testele medicale au aratat influenta clara a unui ingredient numit"Tâmpism".Produsul a fost retras de pe piata in vederea investigatiilor.

4.A avut loc inaugurarea celui mai mare Club de Manelisme Galactice din aceasta parte a Caii Lactee.Desi initiativa pare cel putin ciudata se pare ca a gasit multi adepti care gusta din plin acest tip de muzica,transferandu-se in alte dimensiuni inaccesibile umanilor cu bun simt.O serie de protestatari au aparut in fata clubului Manelisme purtand pe ei tricouri cu inscriptii pe care adeptii curentului Manea le numesc blasfemii.

Acestea au fost stirile pe scurt.Revenim dupa o scurta pauza.Aici Terranova.

 

NAVA VECINULUI

Toata lumea a auzit de Black Friday,cea mai aglomerata zi din an in ceea ce priveste cumparaturile,aici pe Terra.In aceasta zi marile magazine se intrec in a oferi preturi cat mai avantajoase si reduceri pentru a atrage clientela si a spori profiturile in timp record.

Nu toata lumea a auzit insa de Black Friday-ul galactic.Imensa piata de desfacere are sediul aproape de centrul galaxiei Calea Lactee,mai exact in sistemul Buyer si reuneste pe toti posibilii cumparatori din sistemele stelare invecinate.Ca tot omul bineinteles ca si eu m-am dus acolo gura-casca,profitand de bunavointa unui vecin care m-a luat in nava lui performanta.Pe drum chiar m-a batut asa un gand nevolnic,ma gandeam cat poate fi de snob frate sa se mai duca si la reduceri,cand el are bani sa ii invarta cu lopata si hangarul lui e plin de nave tot ultimul racnet,bazate pe antigravitatie si mai stiu eu ce minuni.Noro ca nu mi-a interceptat gandul ca altfel sfarseam expulzata din nava intr-o capsula,cu picioarele in locul capului.

Si ajungand noi in imensa piata,am inceput de indata vanatoarea de nave pentru strabaterea distantelor mici,interplanetare.Deocamdata bugetul nu-mi permite sa calatoresc interstelar,dar tata mi-a promis ca daca imi iau carnetul o sa ma ajute cu ceva bani ca sa-mi cumpar macar o masinarie de second-hand.Si intrucat am fost fata buna si am luat carnetul,abia am asteptat sa-mi clatesc ochii cu niscaiva promotii de sezon.Ce m-a bucurat foarte mult este ca am vazut ca preturile scazusera drastic,doar era Black Friday!Am vazut tot ce se putea vedea,nave luxoase ce aveau reduceri de pana la 40%(fie vorba intre noi,cu toata reducerea lor,nu as fi avut bani nici sa le cumpar caroseria),nave-prototip pe care inventatorii si le plasasera acolo in vazul lumii,sperand sa obtina un patent pentru ele in viitorul apropiat,nave-trabuc de dimensiuni ceva mai omenesti,dar cu preturi supraomenesti.

Plimbandu-ma si schimband impresii,am zarit intr-un hangar,partial umbrita, o nava discoidala de mici dimensiuni.M-am dus repede spre posesorul ei si l-am intrebat de pret.Ura,se incadra in buget!Credeti ca am mai stat pe ganduri?Desi are niste culori hidoase (adica caroseria e cu galben si rosu) m-am indragostit de ea instant.Dupa ce am probat-o sa vad daca macar ma poate duce pana in atmosfera,l-am rugat pe vecin sa mi-o remorcheze sau sa o dibuie prin spatele navei lui luxoase,intrunul din compartimente si a fost de acord (snobul),desi a zis ca va fi destul de greu,pentru ca isi racolase si el una.Cand am vazut ce bijuterie avea,de un albastru translucid,am simtit cum invidia ma copleseste si abia ma stapaneam sa nu rontai din capota ei. Desigur ca ai mei au fost incantati nevoie mare de bijuteria(a se citi “screpul”)pe care l-am adus acasa,iar fratele meu mi-a promis ca ii schimba culoarea cu o vopsea meseriasa,ca sa nu ma mai zgarie pe retina.Si uite-asa am inceput sa conduc si eu ca sa-mi fac kilometrajul,sperand intr-un viitor nu prea indepartat sa trec si eu pe ani-lumina.Deocamdata am parcat nava in spatele casei,sperand ca gandirea mea pozitiva o va ajuta sa nu o lase motoarele din prima luna de zile. Desigur ca vecinul s-a laudat in tot orasul cu noua lui achizitie si de asta imi doresc ca nava lui sa sfarseasca cam asa:BOOM!!! Pe principiul “Sa crape si nava vecinului”.

 

UN ET INDRAGOSTIT


Dis-de-dimineata m-am trezit cu ochii carpiti de somn si m-am uitat pe fereastra furioasa,din cauza unui zgomot puternic care ma trezise subit.Privind cu luare-aminte am vazut un vlajgan blond ce isi tundea meticulos gazonul din fata casei.

Mi-am luat un halat pe mine si am iesit sa vad cine e suspectul individ,ma asteptam sa il vad pe vecinul meu batraior,cu pielea lui zbarcita si parul incaruntit,nicidecum un barbat bine.

Si cand m-am apropiat nu mica mi-a fost mirarea sa il recunosc pe acelasi blond,care mai venise si primavara trecuta aici pe Terra,probabil in concediu.Mika este pleiadian,de asta nu am inteles niciodata de ce a ales Pamantul ca resedinta de vacanta.Un loc mai acatarii nu putea gasi?Imi amintesc ca si atunci era foarte amabil si dragut si a invitat toti vecinii la o mica petrecere,fara sa faca discriminari de rasa.

Ba chiar mi-a daruit si un trandafir la sfarsitul verii,care din motive numai de el stiute,nici acum nu s-a ofilit.

M-am uitat cu ochi langurosi la bratele lui puternice care manuiau masina de tuns si la parul lung si blond care ii statea intins pe spate.Asa vecini sa tot ai,n-am ce zice!

Cand ma vede ca ma apropii,opreste masinaria infernala si incepe sa imi zambeasca larg.

-Bine ai revenit vecine pe la noi,ii zic eu.

-Buna dimineata si tie.Pai nu degeaba mi-am cumparat eu teren aici,sa sti ca vara viitoare imi cumpar o casa de vacanta si atunci nu va mai trebui sa stau in gazda la domnul Gigi.

-Pai si ma parasesti?Cu cine mai stau eu toata vara la cafeaua de dimineata?

-Stai linistita.nu voi fi prea departe.

-Ah nu,doar la 500 de ani lumina,rad eu.

-Am de gand sa imi cumpar o casa de pe aici prin zona,asa ca voi fi maxim la zece minute departare.

Incantatoare perspectiva!

-Diseara dau o petrecere in gradina,fac un gratar imens la care desigur e invitata toata lumea.Imi faci placerea sa ii anunti pe cei din sectorul tau?Eu am inceput deja de dimineata sa ii invit,si dupa cum vezi,am aranjat putin si gazonul.

-Desigur,ii zambesc eu cu toata gura,stapanindu-ma sa nu salivez pe iarba.Nu stiu sigur daca din cauza gratarului,sau din cauza lui.

-Atunci ne vedem mai tarziu draga vecina,imi zambeste el cu dintii lui incredibil de albi.

Am trecut strada spre casuta mea,mai aruncand cate o privire in urma,asta ca sa nu zic ca ma zgaiam de-a dreptul dupa dansul.Ar fi putut sa se infiripe ceva vara trecuta daca el nu ar fi plecat mai devreme,pentru ca vorba aceea"Vecinul de langa tine,intotdeauna iti face-un bine".

Seara s-a lasat greu,cam prea greu pentru mine care eram nerabdatoare sa aud povestile vecinului de prin cine stie ce stele indepartate.Gradina se umpluse de lume,iar domnul Gigi supraveghea atent gratarul,care incepea sa sfaraie frumos.Mika ne-a explicat ca tot ce vom manca nu este altceva decat energie pura materializata,asa ca nu ma simt vinovata la ideea ca voi manca mici frumos facuti,copane de pui stropite cu mujdei si un barbecue delicios.Daca stau si ma gandesc bine,imi este ciuda ca nu i-am zis sa pregateasca si o shaorma.Una cu de toate,clar.

Gradina era plina de zeta-reticulani ce si-au cumparat pe la noi case de vacanta,dar nu aveam idee ca sunt atatia in sectorul nostru.Am vazut si cativa barbati inalti si cu pielea bronzata,dar m-au lasat rece.Eu raman la vecinul cu pielea alba si ochii de nuanta cerului vara.

Mika (care numai mic nu este)vine spre mine cu zambetul lui vrajitor si ma cheama la masa improvizata in curte.

Cerule mare,de cand m-am pus pe dieta vegetariana,am si uitat cum este sa mananci o friptura bine fragezita.Frate,si cand te gandesti ca a materializat si negrese!

-Pacat ca nu ramai tot anul la noi,am avea mancare gratis ca si asa s-au scumpit toate la market,rad eu.

-Stii bine ca imi place aici,dar nu pot sta prea mult in aceasta atmosfera,mai trebuie sa merg pe acasa sa ma reincarc,zambeste el.

Discutiile agreabile au fost intrerupte de altii,care isi doreau macar cinci minute de conversatie cu atragatorul vecin,asa ca l-am lasat sa faca onorurile,sa nu zica ceilalti ca sunt nesimtita si il vreau doar pentru mine.Dupa ce m-am ghiftuit,am savurat un pahar cu limonada iar seara s-a lasat treptat.

Dupa o masa copioasa,toata lumea s-a carat acasa,probabil sa isi faca siesta,doar eu am ramas sa ii tin companie vecinului.

Ca sa vezi,totul mi se parea dintr-o data atat de romantic,chiar daca gradina era un dezastru.

-Stii,trebuie sa iti spun ceva neaparat,imi zice el cu o umbra pe fata-i frumoasa.

Incep sa freamat si stau cu urechile ciulite,sperand la o declaratie de dragoste in stilul Shakespeare.In loc de asta el ma ia de mana si ma duce in casa,apoi trage jaluzelele atent.M-am uitat la el buimaca,neintelegand nimic.

-Cred ca ai observat si tu ca de trei veri incoace vin in vizita la domnul Gigi,dar asta nu e doar pentru iarba verde si aerul curat.Adevarul este ca vin sa te vad pe tine.

Mi-am tinut aerul in piept,nemaindraznind sa respir.Cel mai frumos vis al meu devenea realitate.

-Acum ca am spus-o,trebuie sa sti tot adevarul.

-Ce adevar?ingaim eu.

-Nu sunt ceea ce par a fi.Vezi tu,exista un dispozitiv care iti poate schimba infatisarea,care seamana cu un inel iar eu,ei bine...l-am folosit in fiecare vara de cand sunt aici.

Am ramas descumpanita in mijlocul camerei.

-Dar pentru ce ai dori sa arati ca altcineva?De ce nu-ti place infatisarea ta?

-Daca ai vedea cum arat de fapt,sigur nu ai mai sta de vorba cu mine.Sau poate ca ai sta,dar nu ai mai avea nici un sentiment pentru mine,ofteaza el.

-Ei,sunt sigura ca nu poate fi dracul chiar asa de negru,ii zic eu.Vrei ...sa imi arati?

-Speram sa imi ceri asta,pentru ca vreau sa scap de povara minciunii,ofteaza el.

Se indeparteaza de mine si imi cere sa inchid ochii.Prin pleoape am vazut timp de o secunda un blitz orbitor.Ma rugam sa nu vad cine stie ce aratare,care sa imi produca atac de cord.Cand ii deschid,vad in fata mea un chip cu ochii mari,mari si cu o expresie trista .Scund,cam de 1,50 m,cu pielea gri,cu un craniu alungit si nitel tuguiat in partea din spate,cu ochii lipsiti de gene sau de sprancene,cu membrele subtiri si cinci degete pipernicite la fiecare mana.Un zeta-reticulan in toata regula.

-Hei,nu l-ai vazut pe Mika?Mai inainte era aici,il intreb eu,crezand ca vlajganul parasise camera din cauza rusinii.

-Eu sunt Mika,imi zice el cu o voce subtirica si isi pleaca privirea in jos.

Asta nu pot sa o cred!Ma uit prin camera,nadajduind ca poate blondul s-a ascuns printr-un dulap.El se aseaza trist pe canapea si se uita la podea.M-am asezat langa el,simtind ca am gura cusuta.Ce as fi putut zice?Pe de o parte eram furioasa pentru ca ma indusese in eroare,pe de alta parte il compatimeam.

-Ai facut asta pentru mine?il intreb eu intr-un tarziu.

-Da,clipeste el des.Stiam ca altfel nu am nici o sansa.Dar orice vis,cat ar fi de frumos,se sfarseste intr-o zi.

M-am imbunat,privindu-l cu drag.

-Ei bine,daca vrei sa stii parerea mea,cred ca arati foarte bine...pentru rasa ta.Nu am mai vazut la nimeni un asa craniu si niste ochi asa de expresivi.Iar bratele tale,pff...Sunt o expresie de gratie,il incurajez eu.

-Chiar crezi asta?ma intreaba el plin de speranta.

-Categoric.

-Mereu m-am simtit diferit si mereu mi-am dorit sa arat altfel decat sunt,am avut multe infatisari pana acum sperand sa ma integrez,dar se pare ca nimic nu functioneaza.Sunt in depresie...

-Nu functioneaza pentru ca tu trebuie sa fii asa cum esti,sa iti arati frumusetea interioara,filozofez eu.

-Crezi ca ceilalti m-ar accepta?

-Bineinteles,esti o fiinta foarte agreabila.

-Deci putem fi prieteni?Nu esti suparata pe mine?imi zice el cu o voce pitigaiata.

-Sigur ca putem,si nu sunt suparata pe tine.

-Nu stiu cum sa-ti multumesc,daca era altcineva probabil nici nu mai statea de vorba cu mine.Dar vezi tu,te plac prea mult...

Eu zambesc ingaduitor.

-Sunt sigura ca printre vecinele noastre vei gasi una pe placul tau.Uite de exemplu Korra,cred ca are cel mai frumos corp pe care l-am vazut vreodata si e si medic.Ce-ar fi sa incerci?

-Voi incerca,zambeste el timid.

-Fii barbat,il lovesc eu pe umar.Lasa timiditatea la o parte si fii ceea ce esti.Accepta-te si iubeste-te,sa nu-ti mai fie niciodata jena de ceea ce reprezinti.

-Sa sti ca o sa le arat tuturor cine sunt de fapt,nu imi mai este teama acum.

-Deja lumea te indrageste,asa ca nu cred ca se va tine cont de exterior,ar fi chiar ceva superficial din partea lor.

-Multumesc,multumesc...sare el de pe canapea si ma pupa pe obraz apoi o zbugheste din camera.

Am ramas pe canapea,privind in jos asa cum facea el mai inainte.Adio idila de o vara cu un pleiadian vanjos!

Poate ca ar trebui sa ma uit si sprepamantenii nostri,nu sunt chiar asa de lepadat!