TERRANI SI BLONZI

Anul 2555

Oamenii nu mai sunt singuri. Ei au fost interceptati de aproximativ 50 de ani de o rasa extraterestra care isi spune simplu”Nordicii”.

Nordicii sau Blonzii, cum mai sunt numiti, sunt fiinte venite din alte dimensiune, sau, cel putin, asa au sustinut ei la venirea pe Pamant.

S-au materializat in planul terestru pentru a aduce invataturi spirituale si pentru a ajuta omenirea sa iasa din impas.

Au adus o noua forma de guvernare, prosperitate si sanatate, tehnologie performanta, si au ajutat la securizarea planetei albastre impotriva nomazilor cosmici, pusi pe exploatare. 

Au creat noi forme de invatamant care se bazeaza strict pe aptitudinile inascute ale indivizilor. Au ecologizat planeta si au transformat-o in paradisul verde de altadata. Dupa terraformare, continentele au fost unite intr-o singura masa de uscat numita Pangeea, in cinstea supercontinentului care a existat cu aproximativ 300 de milioane de ani in urma.

Razboiul, saracia si bolile sunt doar o amintire urata. Pamantul este condus de o institutie politica numita Consiliul. Acesta isi exercita puterea prin intermediul a trei departamente: Scoala de Razboi, Academia de Stiinte si Marea Fratie Alba, organizatia religioasa care cumuleaza toate sistemele de credinta care au existat vreodata.

Pentru prima oara in istoria sa, Pamantul organizeaza misiuni de explorare a planetelor aflate in sistemul solar, majoritatea abandonate ori distruse de civilizatiile anterioare. Marte a devenit principalul depozit de armament, insa Venus este nelocuibila.

Pentru cei nemultumiti de noua forma de guvernare, exista un loc special unde se pot retrage si trai asa cum isi doresc, cu o conditie: actiunile lor sa nu aduca prejudicii semenilor sau mediului inconjurator.  Uniunea Pamantenilor Liberi traieste ca dintotdeauna, dar nu are permisiunea de a folosi arme de foc. Zona lor se afla situata undeva in nordul Pangeei, pe o fasie verde numita Bellona. 

Pamantenii liberi refuza sa foloseasca tehnologia nordicilor; prefera sa sufere, decat sa cedeze, ori sa imbratiseze noul fel de a trai al terranilor. Cei vechi isi mai amintesc cum era inainte de venirea Nordicilor, dar oameni care s-au nascut mai tarziu traiesc cu ideea ca trebuie sa se protejeze de tot felul de forte exterioare, care se vor manifesta mai devreme sau mai tarziu pe planeta lor, forte pe care Blonzii le numesc serpiliene.

Nordicii vor sa preintampine acest lucru, sa ofere suport si asistenta, pentru ca pamantenii sa nu aiba soarta celorlalte planete pradate si incendiate. Aceasta este ideea cel mai des prezentata in seminariile lor, felul in care isi justifica actiunile. Deviza lor este ”Daca voi nu va protejati, va vom proteja noi, fie si de voi insiva”.

Cea mai mare mandrie a Nordicilor sunt cetatenii model, pamantenii care au imbratisat modul lor de viata, care se dedica intru totul misiunilor desemnate de catre Consiliu. Acestia sunt decorati, primesc titluri, diplome sau insemne ale extraterestrilor. Ei sunt dati drept exemplu pozitiv celorlalti pamanteni, pentru felul fericit in care au imbinat caracteristicile terrane, razboinice, cu intelepciunea straveche a Nordicilor. 

Ce nu stiu insa cetatenii model este faptul ca, in ciuda aparentelor, Pamantul nu mai este demult al lor.

*

Soarele stralucea cu putere peste orasul alb. Cladirile sale inalte, de forma conica, emiteau reflexii care te orbeau. In cea mai inalta dintre ele, situata in capitala Pangeei, se afla o sala de dimensiuni uriase, de forma unui hexagon. Noua scaune asemanatoare unor jilturi erau asezate in semicerc, iar in mijlocul lor se afla o masa rotunda, translucida. Toate scaunele erau ocupate, cu exceptia unuia.

Un barbat inalt, cu fata uscata si par canepiu, imbracat intr-o uniforma cenusie, statea in fata mesei, efectuand miscari cu degetele de la mana dreapta. Masa-un dispozitiv futurist, emise o imagine in aer, care arata suprafata unei planete: o holograma. Lumina de afara imbraca fetelor tuturor intr-un halou auriu. 

Se auzira pasi apasati pe coridor. Barbatul isi intrerupse explicatiile, apoi facu un semn discret robotului care astepta la usa. Usa se deschise automat, lasand pe cineva sa intre.

Cu mersul hotarat si o alura pe masura, femeia care intrase se opri in fata Consiliului, ramanand nemiscata, apoi buzele ei se intredeschisera.

- Domnule Presedinte...

- Comandant Avrudan Maya! Este o placere sa te avem din nou alaturi.

Ea clatina din cap in semn de aprobare, dar fata ei nu schita nicio expresie. Era obisnuita cu perierile si laudele presedintelui Voltan, care o lasau mai rece decat un ghetar preistoric.

- Stimati membri ai Consiliului, dupa cum stiti, noi lucram doar cu cei mai buni dintre cei buni. Misiunile de explorare poate nu sunt asa spectaculoase ca cele militare, dar pentru Consiliu reprezinta o investitie majora. Pot spune ca rezultatele ne-au depasit intotdeauna asteptarile. Ne extindem, incheie el cu un zambet satisfacut.

- Domnule..., intrerupse comandantul pledoaria presedintelui.

- Da, da. Uitasem ca preferi ca totul sa fie scurt si la obiect. Ce parere ai de noua ta misiune? Va avea un grad mai mare de dificultate, dar sunt convins ca tu si echipajul tau o veti duce la indeplinire.

- Ca intotdeauna, domnule Presedinte.

Barbatul se intoarse spre auditoriu.

- Atunci ar fi bine sa nu mai retinem comandantul din munca sa, zambi el, iar membrii Consiliului inclinara capetele.

Maya lovi podeaua, scurt, cu picioarele, salutand militareste, apoi parasi sala cu rapiditate. Ar fi facut orice numai sa nu mai auda din nou exagerarile presedintelui, referitoare la nenumaratele ei realizari.

*

In sala ovoidala se aflau sute de persoane. Nordici sau terrani, cu totii se ocupau cu acelasi lucru: mancatul. Era ora pranzului. 

Fiecare dintre ei se ducea in dreptul tonomatului si comanda preparatul dorit; dupa cateva apasari de buton, mancarea iesea gata pregatita, la temperatura ideala pentru fiecare organism in parte. Desi similare, organismele Nordicilor erau putin diferite de cele ale pamantenilor, prin faptul ca ei aveau o mare toleranta la temperaturi ridicate, deci la mancaruri ce depaseau temperatura normala.

La masa lunga se aflau asezate mai multe persoane. In capul mesei se afla comandantul navei ISA, femeia care se bucura in mod expres de favorurile presedintelui. In stanga ei se afla un vlajgan inalt si blond, cu parul scurt, imbracat intr-o uniforma albastra. In dreapta ei, o fata cu forme rotunde, ochii mari si albastri, aproape mirati, cu parul brunet, lung pana la umeri, cu breton, asculta conversatia. Alaturi de fata cu ochii mirati se  mai afla inca o fata care semana destul de mult cu ea, cu deosebirea ca aceasta avea ochii verzi si migdalati.

- Unde sunt Diadra si Lara? intreba comandantul, cu glas sonor.

- Ar trebui sa soseasca imediat, mormai vlajganul, inghitind mancarea cu gesturi lenese.

Maya cerceta cu coltul ochiului ceasul transparent lipit de incheietura mainii stangi. Din partea opusa lor, se apropiau cu pasi grabiti inca doua siluete feminine, una mai inalta, cealalta mai scunda, prima mergand cu pas hotarat si liniar, cealalta cu pas mai mic, incercand sa tina pasul cu insotitoarea ei. Fata mai inalta tranti pe scaun un fel de geanta, apoi isi aranja parul saten inchis cu o miscare scurta a mainii. Ochii ei maronii incercau un model de scuza.

- Imi pare rau, echipaj, a trebuit sa ma duc sa o iau pe Dea de la laborator. Adormise peste eprubete si nu raspundea la portabil, se scuza ea, uitandu-se spre fata scunda si blonda.

- Da, ti-ai gasit pe cine sa dai vina pentru faptul ca nu te-ai putut trezi la timp, mormai blonda, apoi desfacu caserola cu mancare.

- Niciodata nu va invatati minte, ha? rase vlajganul privind spre cele doua fete asezate in capatul opus al mesei.

Comandantul lua cuvantul.

- Echipaj, va anunt ca avem o noua misiune.

Fetele din stanga tresarira, baiatul blond ramase cu falca cazuta, uitand sa mai mestece, fata scunda se uita spre comandant, iar cea cu ochii de culoarea castanei coapte continua sa manance.

- Dupa cum stiti, acelasi protocol: calatorim, exploram, evaluam, trimitem rezultatele Consiliului, ne intoarcem.

- Ce plictiseala, se planse blondul. Maya, nu era mai bine sa fi acceptat noi vacanta aceea din partea Consiliului? Ce mi-ar mai placea sa ma intorc de pe o parte pe alta pe o plaja fierbinte...

- Cred ca unica ta ocupatie ar fi sa mananci nisip, spuse fata din partea opusa lui, cea cu ochii verzi si curiosi.

- Ha, ha, ce gluma buna... Sa nu-mi spuneti ca ati prefera misiunile de explorare in locul unei vacante binemeritate. Ce caut eu in departamentul asta? Ar fi trebuit sa raman la Academia de Razboi.

Maya il lovi scurt si prieteneste, dupa ceafa.

- Nu plange, fratioare. Sunt sigura ca ne vom distra de minune pe Edora.

- Edora? Ce nume mai e si asta? zise blondul.

- Un nume ca oricare altul. Consiliul nu are prea multa imaginatie cand vine vorba de denumiri.

- Si ce are asa deosebit planeta respectiva? intreba fata cu par castaniu, oprindu-se cateva secunde din mancat.

- Minereu. E imbracata in aur si pietre pretioase. Alte detalii nu se cunosc, dar analizele superficiale asta indica. A fost descoperita recent; se afla la distanta apreciabila de Pluto.

- Crezi ca vom putea ciupi ceva din minereurile alea? Vreau sa cumpar vila lui Voltan, aia de pe malul marii, mormai vlajganul.

Fetele incepura sa mustaceasca.

- Nu cred, surase comandantul. Dar macar ne putem bucura ochii.

- Ce rost are, daca nu pot fura macar 2 tone de aur pur? Orice cetatean cinstit ar fi de acord cu mine.

- Cetatean ”cinstit”, zici? il intrerupse fata cu ochii verzi.

Comandatul incheie cu un gest tachinarea celor doi.

- Echipaj, avem o zi la dispozitie pentru a ne pregati, apoi... directia Edora. Ne vedem maine, la miezul noptii, in hangar. Nicio secunda in plus sau in minus? Inteles?

- Da, sa traiti, mormai blondul, iar fetele inclinara din cap.

- Banuiesc ca ar trebui sa petrecem in seara asta, nu? Sa mergem intr-un local si sa chefuim pana in zori, se entuziasma Lara.

- Mi-ai luat vorba din gura. Ce ziceti, fetelor? Putina distractie nu ar strica... Luam naveta mea, in 10 de minute ne vom “reconforta” in cel mai luxos local al infumuratilor de blonzi spalaciti. Au si ei o singura calitate: stiu sa se distreze. Cine mai vrea? sari blondul.

- Eu nu, spuse fata cu ochii mirati. Prefer sa ma odihnesc.

- Batrana si obosita? ironiza el.

- Cineva trebuie sa fie si responsabil, raspunse ea degajata, lovind-o apoi usor cu cotul pe fata de langa ea.

- Clio, tu ce ai de gand?

- Daca e vorba de distractie, sunt de acord cu Geb. Ne asteapta cateva zile de plictiseala, privind la stele prin hublourile navei.

- Hei, ce ai impotriva stelelor? o inghionti fata cu ochii mirati.

- Nimic, chiar nimic... Numai ca in seara asta...

- Vrem “stele verzi”! striga fata cu plete castanii, izbucnind in ras.

- Daaa! zise blondul, facand ochii mari. Ne facem crita! 

- Prefer sa raman cu mintile intregi, ca sa imi pot organiza echipajul, zambi Maya. Beti si pentru mine.

- Eu trebuie sa iau cina cu familia, mustaci fata micuta, care parea si cea mai tanara dintre ei.

- Nu-i nimic, Dea. Oricum n-a voie sa bei alcool, rase Lara, si se uita complice spre fratele comandantului.

- Sa o crezi tu! Geb, iti aduci aminte cand ne-am intalnit cu blonzii aia scapatati?

- Daaa... Cum as putea sa uit? Aveau cu ei o licoare magica, m-a dat peste cap. Nici daca faceam demonstratie cu nava nu puteam sa ametesc mai tare. Dea a fost atat de beata, ca a trebuit s-o car!

- Ai grija, nu vreau un pilot mahmur! Am nevoie sa nimeresti maneta si butoanele, altfel ne ducem prin gaura de vierme gresita si cheltuim combustibilul pe banii Consiliului, rase comandantul.

- Pentru ce am copilot atunci? Numai ca sa il tin in vitrina?

- Nu te baza pe mine, raspunse fata cu ochii mirati. Nu sunt platita sa te inlocuiesc decat in cazul in care dispari.

- Daca nu apar maine, te rog sa ma cauti in barul N&T...

 Dea si se ridica de la masa.

- Trebuie sa plec. Instructiuni speciale, comandante?

- Mancati bine, de maine incolo veti vedea numai batoane. Nu beti prea mult, veti avea dureri de cap. Si nu care cumva sa intarziati!

- Au trecut doar 6 ani, deja te-ai saturat de noi? ciripi fratele ei.

- Nu inca... Dar nu ma tenta.

Comandantul parasi sala de mese cu pas vijelios. Simtea nevoia sa ia aer, apoi sa faca o plimbare lunga, care sa-i limpezeasca gandurile.

Gandul la noua misiune o linistea. Fara violenta, conflicte, bataie de cap. O calatorie frumoasa de explorare, o excursie platita de guvern.

 

*

Comandantul isi muta privirile dintr-un loc in altul, privind in tacere la echipaj. Fiecare parea fiecare adancit in gandurile sale.

Intreg echipajul era imbracat in costume albastru inchis, compuse dintr-o haina mulata si pantaloni la fel de mulati, care pareau lipiti de piele. Purtau cizme cenusii, lungi, pana sub genunchi. Manecile aveau dungi negre, iar haina era inchisa cu un fermoar in aceeasi nuanta. Purtau pe umeri decoratii asemanatoare epoletilor. 

Geb privea plictisit pe ecran; se aflau in bataia centurii de asteroizi.

ISA era echipata cu cel mai puternic scut, un halou de culoare albastru electrizant, tehnologie nordica clasificata. Scutul nu putea fi dezactivat, nici macar accidental. Nava era special conceputa pentru misiuni de explorare de lunga durata.

Copilotul cu ochii albastri, pe nume Medra, statea hotarata, privind intr-un punct fix, analizand datele si cifre care se rostogoleau pe ecran. Fata blonda si scunda, alintata de ei Dea, se afla pe scaunul din spatele copilotului, tinand pe genunchi o rama translucida, acoperita de cifre. Ca biolog al navei, cerceta datele sumare ce fusesera aduse de pe Edora, sperand sa gaseasca urme de viata.

In spatele pilotului, paralel cu Dea, tanara cu piele usor maslinie si ochi de culoarea castanei, statea picior peste picior, asezata confortabil pe scaunul trasparent, privind lung. In spatele ei, in partea stanga, sedea medicul navei, delicata Clio, cu parul negru strans intr-un coc. 

Maya se plimba preocupata in spatele lor, privind zecile de ecrane si butoane din panoul de bord. In mintea ei, se intreba ce vor descoperi oare pe Edora, pentru ca datele sumare nu ii ziceau mare lucru. Zacaminte de aur, eh... Mare scofala. Existau destule si pe Terra. Formatia ei era de soldat, la fel si a Larei. Fusesera antrenate timp de multi ani la Academie si se intalnisera in cadrul unui concurs. 

Ce ar putea gasi interesant pe o planeta pasnica? Poate niste specii noi de animale periculoase. Sau poate nu era nimic, putea fi parasita demult, alt bolovan spanzurat in spatiu, lipsit de valoare. Nu intelegea obsesia pentru aur a Nordicilor. Stia ca este necesar pentru navele lor performante, pentru a efectua calatorii in sistemul solar.

Totusi, de ce nu au trimis o echipa de nordici in aceasta misiune? Poate nu vor sa se dezminta de regula lor? ”Toate planetele sistemului solar sunt proprietate comuna, atat a nordicilor, cat ai a terannilor".

Chiar si asa, nu se organizau misiuni mixte, ca si cand blonzii nu ar fi dorit ca terranii sa-si bage nasul prea mult in treburile lor. Niste zvonuri ii ajunsesera pe la urechi, receptate de la pamantenii rebeli. Se considerau liberi, iar pe restul ii vedeau pasari inchise in colivii aurite. Ideologia lor punea accent pe faptul ca pamantenii au fost invadati de Nordici, care au intervenit drastic in politica Pamantului. Nu stia daca aceste zvonuri erau adevarate si nici nu dorea sa stie. Ea se nascuse dupa presupusa invazie, invatase in scolile lor, avusese profesori Nordici, era asa de obisnuita cu ei, incat nu si i-ar fi putut imagina in rolul negativ. Avusese prieteni la Academia de Razboi din randul lor, s-au antrenat impreuna, au fost la o sumedenie de concursuri pentru competente, a iesit cu ei in oras.

Pe Geb nu il putea convinge sa vina la intruniri, pentru ca el manifesta un dispret  subtil pentru Nordici, pe care nu-l afisa niciodata in public. Lara avusese un iubit Nordic, dar nu le-a fost permis sa mearga mai departe. Ei par a fi foarte atenti cand este vorba de amestecarea genelor si nu doresc sa se imperecheze cu pamantenii, motivand ca doresc sa pastreze puritatea ADN-ului. Desigur, fara resentimente. 

Dea si Clio s-au imprietenit la Institutul de Stiinte, pe vremea cand au fost colege de laborator. Medra si Geb s-au intalnit la un concurs de navete, ei fiind rivali intr-o competitie stransa. 

Geb a castigat concursul si i-a fost permis sa aiba propria lui nava de mici dimensiuni, pe care o pilota non-stop. Din rivali, s-au imprietenit, apoi au conlucrat in misiuni comune pe Marte, alaturi de restul echipajului.

Cat despre Maya... Un oftat se ridica din pieptul ei, pe care il inabusi. Ochii ei cenusii, modelul fidel pentru ochii fratelui mai mic, coborara spre gatul ei, de care avea atarnat un pandantiv. Acesta era strecurat sub uniforma albastra. Il stranse intre degete prin uniforma, mangaindu-i forma usor piramidala.

“Pentru ce ai facut asta, Ares?” se intreba ea, retoric. Niciodata nu i-ar fi putut trece prin cap ca prietenul ei cel mai bun isi dorea sa fie pamanean liber. Dar la urma urmei, de ce se mira? Parintii lui faceau parte dintre rebeli si au trait intotdeauna pe fasia Bellona.

O facuse pentru ea, isi parasise parintii, dar originile au fost mai puternice, in final. Inainte de despartire, i-a zis lucruri ciudate, pe care doar cei din Bellona le cunosteau. Lucrurile aflate au indignat-o.

Pe buna dreptate, terrani liberi sunt nebuni! Cum sa afirme ca...

- Mai avem putin si iesim din centura, anunta Medra. Apoi, sarim.

Gaura de vierme, creata de cercetatorii Blonzi, era situata dincolo de Marte si scurta invariabil calatoria. In cateva secunde, se vor trezi in apropiere de Edora si vor intra in atmosfera ei.

Maya isi ocupa locul, apoi activa campul care o tinea lipita de scaun, perfect nemiscata. Toata lumea apasa pe un buton aflat pe manerul din dreapta al scaunului translucid.

 -Pregateste-te, Edora! Venim! anunta Geb.

O forma albastruie aparu in raza lor vizuala. Rotunda, parca flamanda, miscandu-se necontenit. O gaura de vierme.