Pe Saturn nu prea întâlnești masculi. De fapt, nu-mi amintesc să fi văzut unul când am fost ultima oară în vizită. Dar saturnancele sunt fascinante. Corpurile lor în formă de poloboc sunt adevărate capodopere vii. Un soi de mărturii ale geometriei sacre, insuflate, desigur, de zeii meșteșugari afumați de hașiș.
Saturnancele se deplasează repede, concurând lejer cu o broască țestoasă de-a noastră. Până reușesc să efectueze un pelerinaj, planeta a schimbat deja trei anotimpuri.
Că tot veni vorba, Sfânta Ocolitură care imită mișcarea de revoluție se desfășoară în jurul palatului-stup, acolo unde domnește măreața lor regină. Măreață în toate sensurile. Rotundă ca un calendar mayaș. Circumferința dânsei? Aproximativ trei metri. Părul scurt,țepos, care îi acoperă uniform vehiculul trupesc, o face să semene cu un kiwi.
Regina DOBBA. Pământenii au poreclit-o... Cea de Necuprins. Cu mâini omenești nu poți s-o înconjori. Nici cu brațele macaralei. Tocmai de aceea, ea nu întrebuințează mijloace de locomoție normale, buturugile care-i țin loc de picioare fiind gabarit depășit.
Pentru levitat, regina folosește un scut antigravitație care-mi amintește de-un inel de logodnă din acela ieftin, cumpărat la înghesuială pentru iubita gravidă, care nu e gravidă cu tine, ci cu vărul tău primar.
Unde rămăsesem? Maiestatea Sa Geoidă se autofecundează. Deci, nu are nevoie de bărbat. Progeniturile rezultate din autogamie sunt crescute în sere speciale de arătări pe jumătate biologice,
dotate cu sâni enormi și creieri electronici.
Dealerul meu de pe Titan mi-a zis că exista totuși o specie de masculi pe această planetă, dar aceia sunt considerați ființe inferioare, deci regina îi folosește exclusiv pentru munci agricole grele, desfășurate în minele de cactuși. DOBBA obișnuiește să ingereze câte șase litri de suc obținut din cactuși, pentru a se menține în formă. Burta proeminentă reprezintă simbolul abundenței și fericirii saturniene, iar ea nu-și permite să pară săracă și depresivă.
Hermafroditele o duc bine pe Saturn. Beau și mănâncă cu două guri. Ad-literam. Prima gură este folosită pentru a diseca hrana solidă, cealaltă soarbe lichide precum o pompă. Fiind posesoare de ficat de fier, saturnancele consumă cantități industriale de ceai portocaliu alcoolizat, fără să întâmpine probleme gastrice.
Nu mi-am propus s-o întâlnesc vreodată pe regină. DOBBA nu părăsește prea des stupul, nici nu se arată străinilor.
Pe lângă asta, a dezvoltat o oarecare antipatie pentru rasa mea, deci a interzis temporar accesul terranilor pe Saturn.
Nenorocirea s-a petrecut în urmă cu trei rotiri de Enceladus. Planeta suferea de o secetă nemaivăzută, iar băștinașii solicitaseră ajutor celorlalți confrați de sistem solar. Trebuia să-i iau un interviu Măriei Sale Supradimensionate, dar lucrurile au luat-o razna din clipa în care am pășit spre tronul-fagure.
DOBBA m-a privit intens, ciclopic, cu singurul ei ochi, văduvit de gene. Plescăia ritmic din buzele groase, făcându-mi semne de apropiere.
Am înaintat, ferindu-mă s-o privesc direct. Nu din respect, ci pentru că-mi provoca o stare de anxietate. Silindu-mă să merg drept, m-am împiedicat de blestematul de covor lipicios, aterizând pe burtă, cu brațele întinse. Gestul meu apoteotic a încântat-o pe regină, care era convinsă că făcusem o reverență.
Cu chiu cu vai, mi-am adunat oasele de jos, dorindu-mi să intru în pământ. Dar îmi doream degeaba, nu mă aflam pe Pământ. Regina plescăia în continuare, mișcând din mâinile păroase, cu grația unui grizzly proaspăt trezit din somn.
Ochiul ei galben m-a fixat, apoi m-a disecat, cercetat, dezasamblat și recompus. Imediat după aceea am surprins ceva inedit pe mutra ei feroce. Energia emanată m-a transformat pe loc într-o moluscă. Se holba la silueta mea.
Un val de invidie extraterestră mi-a lovit umerii slăbănogi, soldurile ascuțite, picioarele de barză și tălpile tip labă de scafandru.
Nu mă consider vreun etalon de frumusețe. Nu fac sport, nu mănânc sănătos. Sunt blocată într-o relație de lungă durată cu frigiderul burdușit de-acasă. Totuși, farmecul meu terran n-a trecut neobservat, ba chiar aș spune că m-a ruinat.
Silueta clepsidră mi-a distrus orice tentativă de comunicare cu DOBBA. A plescăit violent, în vreme ce slujitoarele ei au venit să o asiste, ajutând-o să se ridice de pe tron.
Ce avea de gând? Oare dorea să mă îngrozească cu statura ei uriașă? Bifat. Oare voia să-mi demonstreze că sunt praf și pulbere de proastă calitate, iar ea o entitate superioară din lumea spațiilor? Bifat. Robotul mediator m-a trimis la plimbare, fiindcă Regina era indispusă. Ochiul ei căpătase icter. Probabil făcuse și indigestie.
Totuși, în semn de falsă bunăvoință, am primit cadou un recipient umplut cu licoare magică. N-am vrut s-o beau, presimțind ceva nefast. Dar ea bătea din buze, deci n-am avut de ales. După ce-am adoptat o poziție defensivă, mi-am făcut cruce, sperând să fiu protejată de energii negative, apoi am dat halba pe gât.
Nu-mi amintesc ce-a urmat. M-am trezit într-un transportor, privind de sus peisajul oferit de sateliții lui Saturn. Pilotul râdea de slaba mea rezistență în ceea ce privește băutura.
L-am întrebat ce s-a întâmplat. Se pare că avusesem un soi de criză, dublată de-un leșin. DOBBA a chemat un doctor-robot, care mi-a făcut o injecție; organismul meu reacționase alergic la sucul de cactus. Speram ca ăsta să fie singurul efect secundar. Speram degeaba. Săptămâni întregi am avut halucinații. Ori de câte ori mă priveam în oglindă, păream deformată. Lată și grasă, semănând oarecum cu una dintre însoțitoarele reginei.
Și atunci am înțeles. DOBBA umblase cu mișmașuri. Nimeni nu avea voie să fie tras prin inel. Nimeni în afară de ea, posesoarea cercului de butoi pe care îl numește pompos, tron, și stăpâna celor 234 de verigi ale planetei bijuterie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu