Bătrânul intră în Grădină, mergând sprijinit în baston, pășind destul de greoi… Ochii mi s-au dus spre barba albă ca zăpada și ochii de azur, care se potrivesc atât de bine cu hainele sale de grădinar. Tuși, apoi se împiedică de ulciorul cu lapte, care se rostogoli la picioarele lui, vărsându-și conținutul în iarba de smarald.
- Ce am făcut?! se întrebă EL retoric, făcând un semn spre scaun.
Eu m-am repezit să salvez ce se mai poate, cu ochii spre râulețul de lapte.
- Lasă-l… Adu-mi mai bine tronul.
Am abandonat ulciorul, ascultând porunca, ducând scaunul lângă Copacul falnic din mijlocul Grădinii. Bătrânul s-a așezat brusc; un scârțâit suspect ne dă de știre faptul că scaunul are cam multe primăveri în spate; sau mai exact, spătar.
Pe când analizam globii întinși pe sfoară, la uscat, i-am auzit vocea posomorâtă.
- Nu pot să lipsesc nici măcar un eon, că apar o mulțime de probleme! Uită-te cu atenție și spune-mi ce defecte găsești la acești sori!
Mi-am aruncat pupilele în direcția indicată, cântărind globii din priviri, încercând să-mi dau seama câte parale fac. Așa se întâmplă când creezi lucruri de mântuială!
- Sunt oarecum strâmbi, strălucesc anapoda… Dar nu te supăra că întreb, nu asta îți doreai? Scânteieri de lumină de diferite grade?
El mormăie ceva în barba ninsă, folosindu-și degetul arătător ca indicator.
- Am cerut sori de diferite mărimi, nu stropi de hidrogen și heliu la mâna a doua!
Auzindu-i glasul puțin iritat, trebuie să recunosc că m-am cam speriat… Dacă o să mă concedieze când va vedea că am făcut-o de oaie cu pulsarii? Deodată, am simțit un gând salvator. Adică, ca să fiu sinceră, am încercat o distragere, sperând să-l înseninez puțin pe Bătrânul nemulțumit.
Uitându-mă spre laptele curs, care căpătase între timp o formă neregulată, am prins pe degetul inelar vârtejul de culoare albă, ce se rotește continuu.
- Ce nume îi vom pune acestui accident?
EL s-a uitat spre ulciorul căzut, apoi spre miliardele de puncte luminoase.
- Îi vom spune... Calea Laptelui. Este un nume potrivit, nu crezi?
Am zâmbit, agățând proaspăta galaxie de o ramură oarecare.
Bătrânul mi-a întors spatele, așezându-se preocupat la masa de lucru, așa cum face de obicei. A deschis călimara, a scos pana, apoi a înmuiat-o în lichidul magic, dorind să scrie o nouă poveste cosmică. Dar senectutea, posibil somnul de amiază care îl moleșise, i-au fost fatale.
Conținutul călimarei s-a vărsat pe macheta unei planete neterminate, stârnindu-i pe loc indignarea.
- Nu înțeleg ce se întâmplă AZI cu mine… Comit numai erori!
- Poate ai nevoie de un concediu, îngaim eu. Să te mai odihnești…
- Vino și ajută-mă… Mi s-au murdărit paginile...
Mi-am întins mâna spre hârtia murdară, absorbind în palma mea cerneala irosită. Sunt mânjită acum, dar nu îmi pasă, fiindcă tot ce îmi doresc este ca Bătrânul să fie mulțumit. Pe când frământa între degete micuța bucată de pământ, cerneala care o pângărise s-a prefăcut într-un ocean învolburat.
- Știi la ce mă gândeam? zice EL deodată, vesel, pus pe șotii.
- La ce te gândeai? întreb eu bănuitor.
- Adu încoace galaxia! îmi zice pe un ton de comandă.
M-am supus, așteptând să văd ce va naște imaginația lui năstrușnică.
- Nu te agita, e doar o mică poznă… Vezi această planetă deformată de degetele mele? Va avea un rol atât de măreț încât va umbri toate machetele făcute în Laborator. O mică surpriză ascunsă strategic prin Calea Laptelui…
Zicând acestea, a aruncat planeta în miezul întunecos al galaxiei, antrenând șuvoiul lăptos în jurul ei. Am rămas pe gânduri.
- Singură în tot acest întuneric? Sper că nu ai de gând să o populezi!
Vocea mea iritată l-a lăsat nepăsător. Proiectul este al sau și nimeni nu poate contesta că designul inteligent e punctul forte al Bătrânului.
Pe când se ridica în baston, mâna lui se întinde spre unul din sorii pricăjiți.
- Vrei să folosești un luminător din comanda eșuată de ieri?
Steaua de mărime mijlocie arde în nuanțe de galben ieftin… Vopsea cumpărată de la vreo piață cu vechituri. Mă uit spre ea cu indulgență. Pare destul de finisată, cel puțin pentru acest proiect- accident.
Pe când îmi munceam creierii cu viziunea de ansamblu, Bătrânul se așază în fața pianului, apoi apasă domol pe clape.
- Sol! Acesta îi e numele! exclamă EL satisfăcut.
Un soare ce poartă denumirea unei note divine? Fie. O înghit și pe asta, că nu am de ales. Bătrânul își continuă ciudatul plan, dându-mi alte porunci.
- Aici…, chiar aici. Nici prea departe, să nu o înghețe… Nici prea aproape, să nu o pârjolească… Gata, avem o orbită! Planeta albastră e în siguranță.
Constructorul suflă deasupra întregii galaxii iar aceasta prinde viață, culoare și sens, devenind un fel de nor pufos, ce poartă cu sine secretele Grădinii. Bătrânul se duce alene spre Copac, apoi culege câteva fructe.
- Și ce fac acum cu vârtejul? întreb eu nedumerită.
-Lasă-l să plutească în abis,
- Atât?
- Ne vom vedea diseară pentru a finisa detaliile… Am planuri mari cu acest proiect, zice EL gânditor, mușcând cu poftă dintr-un măr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu