Capitolul 10: Nebunie perenă

Am aruncat încă o privire în oglindă. Da, ținuta mea cu accente de fum se va potrivi de minune cu atmosfera Zimbrului, chiar dacă rockul va fi lăsat puțin în penumbră. Ador muzica electro și abia aștept să îmi nenorocesc urechile cu acele unde repetitive care te bagă în transă. Mi-am răsfirat buclele, dându-le pe spate cu un gest rapid, mi-am luat poșeta, aruncând o privire spre Opal, care doarme dusă în pat la mine. Sărăcuța, e obosită... De la prea multă ședere, bănuiesc.

Am închis poarta strâmbă în urma mea și l-am zărit pe Sebastian, călărind celebra lui „Panteră", o motocicleta neagră ultimul răcnet, care îi este mai dragă ca o mamă. Dacă l-aș pune să aleagă între mașina de lux primită de la tatăl său și motocicletă, ar da foc mașinii, apoi ar fugi în lume cu felina.

Îl analizez succint. Părul lui aranjat cu gel e dat peste cap, poartă tricou și blugi, e încălțat cu ghete, iar geaca de piele îi întregește aerul de băiat rău. Am zâmbit larg, cu gândul la aventura care mă așteaptă. Din păcate, va trebui să port cască, așa că nu voi simți aerul șuierând, dar nu am de ales: Sebastian este un tiran.

„Zimbru" este singura discotecă de acest fel din Orașul Vechi. În urmă cu o sută de ani, acolo se afla un birt, unde veneau tot felul de gangsteri să pună la cale afaceri murdare. Acum este un loc unde muzica electro înnebunește populația și creează mult prea des plângeri la poliție din partea vecinilor revoltați.

— Ești gata pentru viteza luminii? zâmbește el.

— Sunt pregătită, căpitane Picard.

Mi-am tras casca pe cap, i-am înconjurat grumazul cu brațele, lipindu-mă în același timp de trupul lui tare, masculin. Fiara începe să cutreiere străduța de piatră cu viteza vântului turbat. Este târziu, iar puținii cetățeni prezenți pe aici se feresc speriați, ofuscați, enervați aproape de mișcările bolidului pe două roți.

Ocolim Cetățuia, apoi ajungem undeva la periferie, acolo unde se poate zări o aglomerare de clădiri vechi, dintre care cea mai înaltă este discoteca.

E plin de mașini: unele obișnuite, altele luxoase. Au venit aici și bogătași, atrași de peisajul pitoresc oferit de cartierul prăfuit. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, familia lui Sebastian este una dintre cele mai înstărite din oraș.

Colegul meu este însă atipic: nu deține acea aroganță specifică bogătașilor, nici nu are vreo reținere în a lega prietenii cu oameni din diferite categorii sociale.

Spatele lui lat sparge mulțimea de gură-cască. Mă simt îmbrâncită de cineva... Mâna lui Sebastian o cuprinde protector pe-a mea, făcându-și loc printre rockeri și alți inși ciudați, care s-au adunat pentru cursele de mașini din afara orașului.

E târziu, dar încă devreme până începe adevărata paranghelie. De cum am intrat, am simțit muzica izbindu-mi dureros inima, stomacul și timpanele.

Dupa ce ajungem la masa din capăt, Sebastian îmi eliberează mâna. Abia acum îmi dau seama, difuz, de semnificația acestui gest tandru. Îmi simt gâtul uscat.

Sabrina și Calin se sărută cu ardoare. Chiar lângă ei se află Maria, însoțită de victima ei, Radu: un băiat scund, șaten, ochelarist ca și ea, cu aer semidoct.

Masa e încărcată deja cu tot felul de băuturi, dintre care recunosc celebrele „dopuri". Acesta este codul pentru tequila. Suntem reperați de Maria, care ne face semn, făcându-i atenți și pe ceilalți, care ne întâmpină urlând ca barbarii.

— Lume, lume, au venit stagiarii!

Se fac prezentările. Sebastian strânge mâna lui Radu, eu fac un semn din cap și zâmbesc, pentru că este inutil să-mi spun numele în această hărmălaie.

M-am așezat în colțul din stânga, chiar lângă îndrăgostiți, iar Sebastian se pregătește să meargă la bar să mai comande niște băutură.

Fără să vreau, îi admir alura, pasul sprinten, spatele puternic și mâinile expresive. Se întoarce și se așează în dreapta mea, spre margine, iar eu mă simt cumva captivă pe canapeaua de piele, taman în unghiul nepotrivit. Pe când își dă geaca jos, ochii mei se încântă. Trupul imi amintește de statuia unui discobol.

— Adevăr sau provocare? strigă Sabrina.

Nu, nu din nou! Urăsc jocul ăsta stupid, infantil! Ceilalți își dau coate.

— Adevăr, zice Sebastian.

Privirea ei vicleană este oglindită complice de iubitul ei.

— Este adevărat că ești îndrăgostit de Amelia?

Râsetele au atins apogeul. Sebastian rămâne fără replică, apoi le aruncă o privire ucigătoare. Eu am amuțit complet, fiindcă nu mă asteptam la așa ceva.

— Tu ai vrut adevăr, zice Maria pe un ton pedepsitor.

— Îl înlocuiesc cu provocare!

Vine barmanul însoțit de tequila. Ciocnesc cu Sebastian, apoi dăm alcoolul pe gât în mod sincron. Amândoi avem nevoie de curaj dacă vrem să trecem cu bine de noaptea asta. Apoi îl văd cum se duce decis spre Sabrina, făcându-și loc pe lângă masă. Îi face semn să-i șoptească provocarea la ureche. Ea râde, Calin râde și suspiciunile mele devin solide. Îl văd pe Sebastian făcând un semn de negație.

— Haide! Adevăr, nu... Provocare, nu... Mă dezamăgești!

Muzica se intensifică, iar cuplurile se ridică pentru a dansa. Oamenii au început să se dezmorțească, ondulându-se câte doi, câte trei, pe ritmuri electronice, cuprinși de frenezie. M-am uitat spre ringul principal, care este poziționat la etaj, iar Sebastian întelege. Simt o chemare în vene, indusă de băutură, un fel de senzație nelămurită ce se aseamănă cu dorința... Vreau să dansez!

Am simțit mâna fierbinte a companionului meu cum mă cuprinde de talie, dar nu l-am respins... M-am lăsat atrasă în cursa infernală de pe scări, printre amanți dezmățați, fete îmbrăcate deocheat, rockeri cu freze ciudate și studenți anoști.

Boxele și-au atins apogeul. Luminile crează jerbe ce ne descoperă fulgerător fețele, ca imediat apoi să fim scufundați în semiîntuneric. Această beznă temporară mă face să prind curaj, iar viitorul medic legist este un dansator excelent. Mă unduiesc sălbatic, îmi folosesc mâinile pentru a pune în valoare mișcările șerpești ale bazinului, iar el mă atinge când și când.

Mușchii mei s-au electrizat; mă simt tot mai dezlănțuită, dornică să prind ritmuri nelumești, nebunești... În minte îmi apare chipul lui Vladimir, fără voia mea...

Mă întorc cu spatele, folosind o mișcare provocatoare, Sebastian mă cuprinde de mijloc, își lipește figura de obrazul meu și îmi inundă simțurile cu mirosul de parfum scump care îmi amintește de briza oceanului. Captivă în ritmul melodiei, arunc un ochi spre masa haotică de oameni, care par a reproduce un straniu ceremonial de dinaintea împerecherii. Toate gesturile lor, toate mișcările și privirile sunt orientate spre partenerul de sex opus și toate corpurile asudă.

Fără să-mi dau seama prea bine cum s-a întamplat, simt gura lui Sebastian cum îmi dezmiardă gâtul. Rațiunea îmi strigă că asta e greșit, dar corpul meu îi declară război. Muzica îmi acoperă răsuflarea întretăiată, fiind cel mai bun aliat în această aventură. Mă rotesc pe jumătate, ținându-i mâinile posesiv pe grumaz...

Cu mișcări elegante, dar în același timp hotărâte, secondat de ritmul care îl camuflează, el mă aduce mai aproape de trupul lui, pas cu pas. Ridicând capul să-l privesc, am rămas complet descoperită. Sebastian mă prinde cu mâna de ceafă, trăgându-mă spre el aproape violent, unindu-și buzele calde cu ale mele.

Am gemut, dar geamătul meu disperat de protest este doar un tril pierdut undeva printre imnuri amețitoare. Stau strivită la pieptul lui, în timp ce mă pedepsește adâncindu-se, invadându-mă total. Îi simt gustul mentolat cum îmi răcește gura, subliniat de tequila, care mă încălzește furibund. Amestecul e halucinant.

Sărutul neașteptat mă duce în alte sfere... Parcă stau de o veșnicie lipită de Sebastian, cu mâinile răvășindu-i ușor părul, simțindu-mă sedusă spasmodic.

Apoi îmi desprind buzele și privesc vinovată în ochii acestui Casanova cu iriși albaștri. E mai serios ca oricând. Își apropie buzele de urechea mea... Pe când mă gândeam că nu ar trebui să-l las să mă sărute încă o dată , îl aud vorbind.

— Provocare îndeplinită...

M-am retras brusc, apoi i-am tras o palmă răsunătoare.

El rămâne uimit, iar zâmbetul victorios de pe față îi piere. Cobor scările nervoasă la culme, înjurând printre dinți. Mi-am luat geaca de pe canapea, sub privirile șocate ale celor din jur, apoi am ieșit val-vârtej, urmată de nefericitul care a îndrăznit să mă folosească pentru a nu părea un fraier în fața amicilor lui.

— Așteaptă! Nu te supăra... Amelia, așteaptă!

— Du-te dracului! îi zic scurt și veninos.

— Haide, nu mă pedepsi... Recunosc, a fost un joc prostesc.

— Nu sunt una dintre distracțiile tale de vară, Sebastian!

— Nici nu îmi doresc să fii așa ceva.

— Dar ce vrei? îl întreb cu sarcasm.

— Să te mai sărut încă o dată... De data asta, fără spectatori...

Roșesc și mă bucur că întunericul îmi ascunde stânjeneala. Poate am exagerat lovindu-l în public... Nu am mai făcut niciodata așa ceva. Mâna mea fusese parcă teleghidată, furia ce ma cuprinsese m-a ars ca un bici. Acum sunt rușinată...

Oare lui Sebastian îi place de mine cu adevărat, așa cum insinuează colegii mei de la o vreme încoace? Oare pot să fiu atât de oarbă în fața sentimentelor cuiva?

Sau poate fiind prea acaparată de Vladimir, obsedată de întunericul lui, nu am observat ce se petrece. Aș putea să îmi iert această lipsă de sensibilitate.

Dar ceea ce este de neiertat este faptul că și mie mi-a plăcut sărutul lui...