Am împins ușa cu ambele mâini, timid, vrând parcă să mă ascund îndărătul ei și am dat cu ochii de colegii mei. Aplecați deasupra unui cadavru, cu ochii ațintiți spre Demetrescu, ascultă explicațiile savante ale acestuia, șușotind.
De îndată ce am intrat, s-a făcut liniște. Nu îl văd nicăieri pe Sebastian.
— Ai întârziat! zice Sabrina, venind zâmbitoare spre mine.
Mă uit în pământ, simțindu-mă iar cu musca pe căciulă. Nu știu cum se aranjează, dar de fiecare dată când întârzii, sunt surprinsă de Demetrescu.
— Te simți rău? Ești cam palidă... mă chestionează roșcata.
Nu am dormit deloc. M-am dus acasă doar să mă îmbăiez și să-mi schimb hainele, încercând să uit drama de noaptea trecută. O parte a conștiinței mele încearcă încă să se convingă de faptul că totul a fost doar un vis ciudat.
— Sunt doar obosită... Unde este Sebastian?
— A coborât în Tabernacol... Cică nu este capabil de disecții.
Și pe bună dreptate. L-am lăsat cu ochii în soare sau mai corect cu ochii în stele, părăsind reședința ca un infractor, în creierii nopții.
— Mulțumesc... îngaim eu anemic și trag smucit de ușă.
Demetrescu este ocupat să îi explice ceva Mariei. Nefiind mentorul meu, scap cu fața curată... Cel puțin de data asta.
Am parcurs coridorul, coborând grăbită scările, simțindu-mi mușchii îngreunați și dureroși, iar capul zvâcnind ca o bombă cu ceas. Ajunsă în zona înghețată a templului nostru, scrutez perimetrul, dar nu îl văd printre firide. Am cotit spre stânga, cercetând camerele unde se efectuează îmbălsămările.
Atunci l-am reperat stând în picioare lângă masa de metal, folosind furtunul pentru a pregăti un decedat. Cum s-ar zice, la munca de jos. Mirosul de clor îmi irită nările. Îmi duc mâinile la nas și intru peste el, tulburându-i ceremonialul.
La început, din cauza presiunii apei, nu mă aude. Eu stau ferită, încercând să nu-mi ud ghetele, cercetându-l din cap până-n picioare. Masca albă îi astupă jumătate din față iar părul pieptănat cu gel îi sclipește pretențios.
M-am dus spre dulapul din stânga, căutând o pereche de cizme.
— Bună dimineața... mormăie el din spatele măștii.
— Bună dimineața...
Încerc un zâmbet crispat, dar nu reușesc să transmit decât faptul că sunt obosită și nervoasă. Am tras cizmele galbene, atât de nepotrivite cu atmosfera sumbră, o pereche de mânuși transparente și m-am dus spre cadă. Ceea ce numesc a fi cadă este mai degrabă un pat metalic puțin mai adânc decât mesele obișnuite de disecție, care deține pe cele patru laturi șănțulețe pentru colectarea apei. Apa se prelinge prin acele mini- burlane și părăsește încăperea prin gurile de scurgere.
Sebastian potrivește jetul la o presiune scăzută, apoi îmi întinde furtunul, ca și cum ar fi simțit intenția mea. Mă duc spre capul moartei, începând să îi spăl pletele deja umede. Nu mă simt în stare să fac mai mult decât poate face o asistentă și nu aș putea suporta privirile scormonitoare ale lui Vladimir.
Femeia decedată nu pare a avea mai mult de 40 de ani. Are un păr de culoarea focului, care se potrivește cromatic cu pistruii de pe fața palidă. Corpul ei gol este destul de subțire, dar este bine legată, semn că practica vreun sport. Singurul lucru disonant sunt găurile de glonte din regiunea toracelui și tăietura adâncă, acum cusută, a disecției efectuate. Alt detectiv căzut la datorie în Bavria?
— De unde au adus-o?
— A fost transferată de la Departamentul Roșu taman la secția noastră. Demetrescu s-a ocupat personal de ea.
— Crezi că este un personaj important?
— Nu am primit prea multe detalii iar acest lucru mă intrigă. Mă întreb ce este cu valul recent de crime din regiunea vestică...
Am ridicat din umeri și am continuat să îmi fac treaba, în vreme ce el o curăță cu exces de zel. Pare ca și cum s-ar condamna singur la asta.
Simt ceva asemănător compasiunii și pentru o clipă uit de necazul meu.
- Îmi pare rău... Nu trebuia să plec fără să te anunț...
Mâinile lui se opresc undeva pe genunchii femeii.
— Să nu mai faci niciodată așa ceva, auzi? Niciodată!
Își trage masca de pe gură cu un gest furios. Vocea lui este aproape răstită iar ochii albaștri i-au devenit tăioși. Am rămas înmărmurită, întrebându-mă mental ce este cu acest puseu de emoție. Peste o clipă realizează că tonul a fost nepotrivit... Abandonează femeia și mă trage în brațele lui aproape violent.
— Am fost îngrijorat ca naiba... Credeam că am făcut ceva greșit...
Am mănușile ude, dar văzând că e protejat de halatul impermeabil, mă las lipită de el și îmi petrec brațele pe după șoldurile lui.
— Nu ai făcut nimic greșit, șoptesc, cuibărită strategic la pieptul său.
Ignorând cadavrul, la fel cum ne ignoră el pe noi, ne-am unit buzele.
Apoi Sebastian se întoarce zâmbind la munca de mai înainte și trece la etapa următoare. Mai întâi deschide o cutie de sticlă de forma paralelipipedică; apoi începe să ungă pielea cadavrului cu o substanță ușor verzuie, care are proprietatea de a împiedica mirosul morții să se răspândească.
Ochii mei și ai colegului au căpătat o luminiță de complicitate. Parcă îmi aduc aminte de anul I de facultate, când eram ajutoare la îmbălsămarea cadavrelor și asistentele râdeau de frica noastră. Desigur, pentru un om normal, această amintire seamănă cu o descriere macabră, dar mie îmi este foarte dragă, pentru că îmi amintește de inocența pierdută. Acum știu multe, prea multe... Lumea nebună în care se învârte Vladimir și-a înfipt adânc tentaculele în inima mea.
***
E trecut de miezul nopții, iar aerul parfumat îndeamnă la romanțe... Am ajuns în fața porții strâmbe, ținându-mă de mână cu Sebastian. Trei zile... S-au scurs trei zile de la nefericitul eveniment, iar povara devine din ce în ce mai grea. Nu pot să mă eliberez de ea, fiindcă amenințările bărbatului cu mască mă îngrozesc.
După ce-mi fură un sărut, noul meu iubit se cațără pe motocicletă, salutându-mă scurt cu brațul, în vreme ce eu descui poarta. Mă strecor ca o șopârlă, pornind spre căsuța albastră. Beculețele montate Crăciunul trecut de vecinul meu sunt aprinse, lasându-mă să văd curtea în întregime.
S-a răcorit aerul iar mâinile îmi sunt lovite de niște stropi suspecți. Abia acum îmi aduc aminte că am rufe întinse pe sfoară! O iau la fugă până în spatele căsuței galbene, acolo unde sunt montați doi stâlpi metalici, două schelete stranii în noapte. Stâlpii sunt uniți de rânduri de sfoară, pe care se odihnesc hainele prinse în cleme colorate. Le-am desfăcut cu repeziciune, simțind cum se întețește vântul.
Norii grei de la orizont invadează orașul. Un fulger crapă cerul în două, făcându-mă să scot un strigăt scurt de surpriză. Undeva, chiar în spatele curții, se află un cireș bătrân. Nu e foarte înalt, nici foarte gros, dar scorojit cât cuprinde.
Observ o siluetă ciudată, nemișcată, care păzește copacul. Probabil că este vecinul meu. E obsedat de ideea de a resuscita acel pom, pe care îl vopsește cu var în fiecare primăvară, încercând prin diferite metode să îi prelungească viața.
Dar silueta nu îmi răspunde la salut, ci rămâne așa, statică, ca și cum ar fi doar o umbră decupată dintr-un peisaj pestriț și tulbure.
— Domnule Costin... Dumneavoastră sunteți?
Am abandonat cămășile pe banca de lemn de alături, simțind cum inima începe să îmi zvâcnească dureros a pericol. O parte din mine ar vrea să fugă de îndată în casă, dar cealaltă parte suferă de scepticism. Haide, nu fi găină, Amelia...
Am înșfăcat săpăliga metalică pe care o folosește vecinul pentru straturile de flori, înarmându-mă cu dârzenie. Silueta se furișează pe lângă gard, evidențiată când și când de fulgerele răzlețe. Nu pot să văd aproape nimic așa că mai fac câțiva pași, agitând amenințător săpăliga.
— Oricine ai fi... Ieși la lumină sau chem poliția!
În clipa următoare, mi-am dorit să nu fi rostit vreodată acele cuvinte.
Sentința mea îl scoate pe infractor din culcuș... Acesta mi se arată în toată splendoarea lui oribilă, cutremurându-mă intern. Inima a început să-mi bata așa de repede încât mă simt pe punctul de a face atac de cord.
Dumnezeule mare, ce este asta?! Umbra are aproape doi metri înălțime, un trunchi alungit, pe alocuri strâmb, o coada lungă, îmbârligată și deține o pereche neasemuită de coarne, care îmi amintesc de cele de berbec! Mintea mi se oprește în loc atunci când îi văd orbitele în flăcări. Peste o clipă se aude un tunet. Odată cu el dispare și arătarea pomenită, ca și când ar fi fost suflată de vânt.
Am lăsat săpăligă să cadă, fugind cu viteza luminii spre casă. Oscilând între înjurături și rugăciuni, cu gheara de gheață în spatele meu, am reușit să intru ca un vandal, plângând cu lacrimi cât pumnul. Am încuiat degrabă ușa și m-am depărtat de prag, apoi am început să pândesc după draperii, căutând demonul. Dacă îngerii păzitori există, tind să cred că ai mei au avut un meci de box cu drăcovenia cu pricina, altfel nu îmi explic cum m-a lăsat să scap așa de ușor.
După ce mintea se mai eliberează de groază, îmi amintesc că umbra părea mirată de prezența mea. E ca și când aș fi suprins-o în plimbarea de seară.
Am scos telefonul, dar nu știu pe cine să sun. Pe mama? E târziu și s-ar panica, ar crede că am pățit ceva grav. Ceea ce nu ar fi departe de adevăr, dar ea nu trebuie să știe... Pe Sebastian? El este un sceptic convins, ar spune că a fost doar imaginația mea, sau mai rău, ar crede că experimentez o psihoză.
Încep să scriu un mesaj aproape automat, fără să mă gândesc la consecințe:
„— Ți-ai trimis demonul să mă viziteze? "
Nu știu dacă îmi va răspunde sau nu, dar merită încercat. Peste un minut, aud un sunet scurt, care vestește faptul că mi-a scris. Deschid nerăbdătoare căsuța:
„— De ce aș trimite înlocuitor, când îl poți avea pe regele demonilor?"
Zâmbesc fără să vreau, sesizând autoironia fină.
„— Poate pentru că ești sadic și te joci mereu cu sufletul meu. "
„ — Nu vreau să mă joc cu sufletul tău, vreau să-l posed... "
Cuvântul posed mă face să îmi mușc buzele. Scriind mesaj după mesaj, frica este alungată treptat de fanteziile pe care Vladimir le stârnește înăuntrul minții mele. M-am întins în pat, spunând toate rugăciunile pe care le cunosc, apoi am încercat să adorm. Dar m-am răsucit în zadar prin așternuturi. Mă gândesc continuu la semnificația întâlnirii cu acea creatură. De ce tocmai acum? De ce tocmai aici?
Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar aș da aproape orice ca să aflu răspunsul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu