Oaspeții s-au adunat în mijlocul sălii, începând să danseze, ondulându-se pe muzica veche. Orchestra a luat o pauză, viorile au rămas abandonate și triste pe scenă. Cupluri de toate vârstele, arătând impecabil, în posturi demne, se rotesc surprinse de un vals. Din grupul morbid de cioclii care mă pândesc, se desprind două femei.
Pe măsură ce se apropie de mine observ că sunt izbitor de asemănătoare. Aproape gemene. Îmbrăcate în rochii mult prea decoltate, cu spatele gol, marcate de câte un tatuaj micuț pe brațul stâng. Când au ajuns lângă noi, am observat că tatuajele reprezintă trandafiri negri stilizați. Acum îmi este clar faptul că cele două fac parte din Cerc.
— Oh, Vladimir, dragule!
Vocea îi aparține femeii din stânga, o brunetă voluptoasă, cu ochii mari și negri, părul negru, buze cărnoase vopsite în roșu, care îmi amintește de un vampir. Spre deosebire de sora ei, are podoaba capilară perfect întinsă, contrastând cu buclele celeilalte, iar atitudinea ei este mult mai senzuală. Nu apuc să analizez prea mult fiindcă sunt șocată de nonșalanța cu care își lipește buzele de ale lui Vladimir, ca într-un fel de salut ciudat.
Mi-am lăsat capul în pământ... Atunci când l-am ridicat, am constatat că sceneta nu se va încheia prea curând. Sora brunetei cu buze de sânge se comportă în mod similar, sărutându-se cu Vladimir, dar într-un fel mai rece, detașat. Nu aș zice însă că îi displace în totalitate.
— La mulți, mulți ani alături de noi! rânjește ea.
Apoi mă privește cu aroganță. Vampiroaica o imită ca într-o oglindă, dându-mi de știre că acesta e teritoriul lor. Vladimir le aparține, e numai al lor, doar pentru că fac parte din aceeași sectă.
Simt șarpele geloziei scobindu-mi în inimă, apoi încep să îmi fac mustrările de conștiință cuvenite. „Ce naiba?! Potolește-te, Amelia, e căsătorit! Ba mai mult, pare căsătorit și cu Cercul. E posesorul unui harem de femei- vampir cu plete negre care abia așteaptă să-l slujească...Tu ești Cenușăreasa pe care o va uita după bal..."
Încerc să nu îmi arăt frustrarea, nici lacrimile pe care le presimt la colțul ochilor. Stau cu spatele drept și bărbia ridicată, forțându-mi alura princiară, când simt mâna lui Vladimir cum o înlănțuie pe a mea.
— Cine este prințesa albastră, Vlad? întreabă ironic voluptoasa.
E pentru prima oară când le citesc nervozitate pe față. Până acum o clipă, eram doar însoțitoarea lui Vladimir, nu contam deloc în ochii lor, dar gestul lui m-a transformat ca prin magie... într-o rivală.
— Cred că o confunzi cu altcineva, Cassandra... Ea e Regina.
Inima îmi bubuie ca o tobă nebună, deși știu că aceste cuvinte nu înseamnă nimic, sunt doar joculețe...Totuși, ceva din mine mă face să îl cred. Zâmbetul drăcesc al brunetei piere ca alungat de un exorcism.
Nu am avut nevoie de incantații în limba latină, nici de Biblie sau de fumigații ca să o fac să sufere. Trupul meu se lipește pe nesimțite de al lui, făcându-le pe cele două să îmi arunce priviri ucigătoare.
— Nu-mi spune că ți-ai ales Mireasa Neagră!
Glasul femeii senzuale cu plete drepte sună spart, nefiresc, aproape panicat, simțind că îi fusese furat mișelește locul de drept.
— Frăția nu va ierta niciodată aceasta ofensă! zice sora severă.
— Frăția poate să se ducă dracului! râde el sfidător.
Femeile fac un schimb de priviri care nu anunță nimic bun.
— Ți-ai uitat îndatoririle? întreabă cea mai serioasă dintre ele, încercând să îl aducă pe Vladimir pe calea cea dreaptă.
— Departe de mine acest gând, Madha. Tot ceea ce am făcut vreodată a fost pentru Trandafirul Negru. Dintre toți oamenii, tocmai tu îmi ceri socoteală? Tu, care ne-ai dezamăgit pe toți?
Madha își mușcă buzele de ciudă, sfredelindu-mă cu privirea.
— Măcar eu sunt din același film cu tine, Vladimir... Ea ce știe?
— Ai uitat că ți-ai pierdut titlul? Fără mine nu vei putea ascensiona.
— Cine a zis că am nevoie de tine? zice ea arogant. Îl am pe Baron.
— Ah, da... Acel Baron care speră să mă detroneze? Lasă-l să vină!
Ca un fulger, îmi vine în minte imaginea bărbatului cu plete până la umăr, care fusese așa de prietenos cu mine. Oare din întâmplare?
Cele două surori se iau de mână, încercând să păstreze aparențele, apoi se întorc în grupul de ciocli neafectați de muzică, care nu m-au pierdut din ochi de la începutul discursului. Se aude o melodie lentă...
Vladimir îmi cuprinde mijlocul, trăgându-mă după el, iar eu mă revolt, cotropită prematur de focul rușinii.
— Nu vreau să dansez... Toată lumea se uită la noi!
— Tocmai din acest motiv trebuie să dansezi!
Mă aduce mai aproape de miezul sălii, stârnind o cascadă de murmure și priviri desprinse din iad, care mă tormentează prin curiozitatea lor. Regele serii a ales cu cine va dansa la bal în vreme ce celelalte domnițe au fost lăsate de izbeliște. Îmi simt genunchii moi, am capul îngreunat de băutură, iar muzica amețitoare și rotirile picioarelor noastre mă aduc într-o stare de vis. Din ce în ce mai clar, simt că mă voi împiedica.
Simțindu-mă speriată, Vladimir mă trage mai aproape, cuprinzându-mi posesiv ceafa în mâna lui fierbinte, lipindu-și fața prelungă de a mea.
— Ai încredere în mine...
Am tras aer în piept, simțind o plăcere vinovată la contactul cu pielea lui, o amețeală care nu are vreo legătură cu șampania ingerată mai devreme.
— De ce le-ai spus acele lucruri despre mine? Doar știi că sunt minciuni.
El mă rotește, apoi mă cuprinde din nou în brațe, stârnind priviri invidioase, transformând valsul nostru într-un straniu ritual.
— De ce crezi că aș spune minciuni?
Mi-am pus brațele în jurul umerilor lui și mi-am lăsat capul ușor pe spate, văzându-i barba scurtă lucind în bătaia luminilor, ochii cu irizații verzui devorându-mă, buzele groase cuprinse de pasiune.
Mă strânge de mijloc, aducându-mă din nou în unghiul nepotrivit care îmi stârnește agonie în stomac. Nu, nu este vorba despre acei fluturi stupizi descriși de gospodine plictisite, îndrăgostite de instalatori.
Sunt arcuri fierbinți înfipte în pântecul meu, care mă fac să simt o foame teribilă. Știu acum că doar atingerea lui mă poate izbăvi.
— Ce vrei de la mine, Vladimir?
Vocea mea sună anemic. Așa de anemic, încât nu sunt sigură de faptul că m-a auzit. Ochii lui se duc spre buzele mele, într-un răspuns mut.
— Chiar nimic... În acest moment, am tot ceea ce îmi doresc.
— Întotdeauna trebuie să fie cum vrei tu, nu-i așa? zic cu amar.
— Eu sunt creatorul realității mele și am decretat că ești a mea.
Degetele lui mi se strecoară sub coc, susținându-mi gâtul, făcându-mă prizoniera acelor pupile hipnotizante, dar sărutate de întuneric.
— Crezi că sunt o păpușă pe care o poți manipula după bunul plac?
Sarcasmul meu îi umbrește puțin aroganța. Mă chinui așa de mult să nu-mi pierd stăpânirea de sine! În ultimul ceas m-am trezit visând la cum ar fi să îmi strivească corsajul, să îmi destrăme cocul cu mâini tiranice, urmând să mă supună în cele mai neobișnuite feluri.
— Tot ceea ce fac e să trezesc la viață focul care arde în tine...
— E doar o aparență... Ai grijă să nu dai de gheață, mă mint speriată, luptându-mă cu tentația asemenea unui mucenic.
— De aceea tremuri când te ating? zice el zâmbind.
Înainte să apuc să realizez, Vladimir își lipește buzele de gâtul meu, făcându-mi inima să explodeze în milioane de fragmente.
Nenorocitul a reușit să îmi spargă scutul, m-a invadat!
Oftez adânc. Sunt mulțumită de faptul că muzica îmi acoperă oftatul, altfel acesta ar fi străpuns sala și ar fi survolat întreaga planetă, dând tuturor de știre de faptul că m-am lăsat sedusă de Diavol.
Am închis ochii, pierduți în muzică, undeva la granița dintre Rai și Iad. Se pare că am uitat de oaspeții care ne privesc, am uitat să dansăm... Am rămas nemișcați, fierbinți, anacronici, în mijlocul cascadei de sunet.
Apoi rațiunea îmi smulge dorința din trup și mă readuce în peisajul anost al realității. Brusc îmi amintesc de faptul că Vladimir este căsătorit. Mai mult, este inamicul credinței mele... Dușmanul principiilor mele sănătoase. Ar trebui să fug cat mai departe, fără să mă uit înapoi, nu să mă las așa de ușor păcălită de alura lui de rege.
M-am desprins din îmbrățișare, lăsându-l întristat, cu mâinile goale.
— Trebuie să iau o pauză... Mă doare capul... mint cu convingere.
Viorile îmi acoperă glasul și mă frustrează, dar el înțelege și mă ghidează prin mulțimea de dansatori. Am urcat scările îmbrăcate în roșu, spre etajul următor. Observ un șir de anticamere în care se odihnesc diferite cupluri. Ușile sunt întredeschise, dar nimeni nu pare deranjat de faptul că ar putea fi surprins într-o postură indecentă...
Râsete, clinchete de pahare și gemete vagi îmi vestesc faptul că am intrat pe tărâmul plăcerilor. Coridorul este plin de bărbați și femei care fumează, discută sau fac schimb de parteneri, sărutându-se cu o frenezie greu de imaginat cu cine apucă, cum apucă, fără urme de conștiință, gelozie sau posesiune.
Vladimir mă conduce până în capătul coridorului, apoi deschide o ușă neagră, impozantă, care se pare că nu fusese asaltată de nimeni. Îmi face loc să trec, apoi o închide ușor în urma noastră, urmându-mă, pândindu-mă, gata de atac.
Pe când am intrat, ochii mi-au fost furați de un tablou care înfățișează o femeie tânără și frumoasă, îmbrăcată într-o rochie de epocă. Apoi văd măsuța vopsită în roșu, biblioteca și fotoliile negre.
Aud zgomotul unei sticle, semn că Vladimir își toarnă niște vin. Îl simt apropiindu-se, de aceea mă încordez intern, dar afișez o mină nepăsătoare și obosită. El mă poftește să iau loc, vrând să mă servească, dar fac un semn negativ. Trebuie sa am mintea limpede.
— Trebuie să mă ocup de invitați. Odihnește-te.
Îl privesc rușinată, cu gândul la imaginea care mi-a trecut razant prin minte. El părăsește încăperea, ținând încă paharul plin în mână, lăsându-mă să mă chinui singură cu scene interzise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu